Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629
Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629

Patriarhul Daniel va avea un salariu de 7.997 lei


Guvernul a stabilit, luni, noi valori de salarizare pentru perso-nalul clerical și condu-cerea cultelor recunoscute, măsură în urma căreia Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, ÎPS Daniel, va primi o indemnizație lunară de 7.997 lei. Noile valori au fost decise printr-un proiect de lege aprobat în ședința de luni a Guvernului. Conform actului normativ, Patriarhul BOR va beneficia de o indemnizație de 7.997 lei, cei nouă Arhiepiscopi Majori, Mitropoliți ai BOR și ai Bisericii Romano – Catolice – de cîte 7.366 lei, cei 16 Arhiepiscopi, Åžefi de cult (Mitropolit, Episcop, Muftiu, Åžef rabin, Președinte uniune, Președinte) – cîte 6.932 lei, cei 34 de Episcopi, Episcopi-vicari patriarhali – cîte 6.343 lei și cei 25 de Episcopi-vicari, Episcopi coajutor, Episcop auxiliar, Arhiereu-vicar – 6.068 lei. Cuantumul sprijinului lunar la salarizarea personalului din conducerea cultelor și a unităților de cult, altul decît cel asimilat funcțiilor de demnitate publică (1262 de posturi) a fost stabilit și pentru vicepreședinte uniune, vicar administrativ patriarhal, vicar general, secretar general, consilier patriarhal – (1.638 de lei), secretar patriarhal, inspector general bi-sericesc, vicar administrativ eparhial, vicar episcopal – (1.422 de lei), secretar Cancelaria patriar-hală, consilier eparhial, secretar eparhial, inspector eparhial, exarh, protopop (986 de lei), stareț, superioară, egumen (741 de lei). Cuantumul sprijinului lunar la salarizarea personalului clerical angajat în unitățile cultelor recunoscute – preot, diacon, pastor, vestitor, imam, rabin – (15.228 de posturi) variază pentru cei cu studii superioare între 551 de lei (debutant) și 733 de lei (gradul I), respectiv, pentru cei cu studii medii – 510 lei (debutant) – 537 lei (gradul I). Cuantumul sprijinului lunar acordat personalului clerical prevăzut se poate majora prin actele normative privind creșterile salariale care se acordă personalului contractual din unitățile bugetare, se arată în proiectul de lege aprobat de Guvern pentru modificarea și completarea Legii 142/1999 privind sprijinul statului pentru salarizarea clerului. Gigel Sorinel Åžtirbu, secretar de stat la Secretariatul de stat pentru Culte, din cadrul MCC, a declarat agenției MEDIAFAX, în luna octombrie, că funcția de Patriarh al BOR este echivalentă cu cea de premier. Modificarea Legii nr. 142/1999 privind sprijinul statului pentru salarizarea clerului vine după adoptarea Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?