Ediția: Joi 13 iunie 2024. Nr. 6648
Ediția: Joi 13 iunie 2024. Nr. 6648

Trei telecentre cu Internet pentru satele vrîncene


Trei sate vrîncene din comunele Chiojdeni, Năruja și Vînători vor avea telecentre. Autoritatea Națională de Reglementare în Comunicații a anunțat organizarea de licitații pentru desemnarea firmelor. Telecentrul reprezintă un spațiu public în cadrul căruia se asigură accesul la o rețea publică de telefonie și are în dotare cel puțin două calculatoare care să permită accesul la Internet, aparat fax, terminale telefonice. Telecentrele vor fi instalate în satele Cătăuți din comuna Chiojdeni, Podu Stoica din Năruja și Balta Raței din Vînători. Desemnarea societăților constructoare va avea loc în urma licitației organizate de ANRC pe 31 iulie a.c., criteriul pentru desemnarea cîștigătorului fiind oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere tehnico-economic. Instalarea telecentrelor va începe de îndată ce vor semna contractele tripartite între cîștigătorii licitației, autoritățile administrației publice locale ale acestor localități și ANRC. Conform deciziilor emise de ANRC, furnizorul desemnat în urma licitației publice trebuie să asigure cel puțin două linii de acces la rețeaua publică de telefonie, cu posibilitatea de suplimentare a acestora cu cel puțin 3 linii, care să permită utilizatorilor inițierea și primirea de apeluri telefonice locale, naționale și internaționale, comunicații prin fax, comunicații de date la o rată de transfer de minim 33 kbps pe linie. Primarii localităților au obligația de a pune la dispoziția companiilor desemnate, în termen de 15 zile de la data semnării contractului, spațiul necesar funcționării telecentrului. Companiile care vor obține contractul cu ANRC au obligația de a instala telecentrele în maxim 120 de zile de la punerea la dispoziție a spațiului. Telecentrul reprezintă un spațiu public în cadrul căruia se asigură accesul la o rețea publică de telefonie și va avea în dotare cel puțin 2 calculatoare care să permită accesul la Internet, un aparat fax, 2 terminale telefonice. Prin intermediul telecentrelor, sătenii vor putea iniția și primi apeluri locale, naționale și internaționale, precum și către rețelele publice de telefonie mobilă, se va putea apela non stop numărul unic pentru apeluri de urgență (112) sau alte numere telefonice naționale pentru anunțarea urgențelor, se va avea acces la serviciul fax și la Internet. Potrivit unui comunicat al ANRC, furnizorul de serviciu universal va asigura legătura de acces, va achiziționa și instala echipamentele în cadrul telecentrului, iar autoritățile publice locale vor asigura operarea echipamentelor terminale din cadrul telecentrului și facturarea utilizatorilor finali, fiind delimitate responsabi-litățile părților implicate. Autoritățile locale trebuie să acopere costurile cu asigurarea locației, operării, admi-nistrării și securității telecentrului, iar în cazurile în care unele primării nu dispun de suficiente fonduri pentru acoperirea integrală a acestor cheltuieli, furnizorii de serviciu universal vor plăti acestora sumele necesare, din subvenția primită de la ANRC pentru finanțarea costului net.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?