Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627

Bătrîn bolnav psihic, dispărut de la domiciliul surorii sale


Un bătrîn de 60 ani, din comuna Jitia, a fost dat în urmărire de polițiștii vrînceni, după ce în dimineața zilei de 2 aprilie a dispărut de la domiciliul surorii sale. Radu Maftei fi-gurează în evidențele medicale cu retard mental multiplu, motiv pentru care, în urmă cu cîtva timp, a ajuns să fie îngrijit de sora sa, Mărioara Fifere, din Vintileasca. Deși aceasta a constatat că bărbatul a dispărut de acasă încă de la începutul lunii, abia după 48 de ore le-a spus polițiștilor că nu mai știe nimic de Radu Maftei. „Sora bărbatului a depus plîngere la postul de poliție Jitia abia pe 4 aprilie, moment în care au fost efectuate verificările de rigoare pentru a se stabili dacă nu cumva bătrînul a fost victima unei agresiuni. Cum nu s-a reușit găsirea acestuia, s-a decis darea lui în urmărire. Radu Maftei fi-gurează în evidențele medicale ca suferind de un retard mental grav. În momentul dispariției, acesta era îmbrăcat cu o pereche de pantaloni de culoare albastru închis, o cămașă grena, iar în picioare avea o pereche de bocanci negri, uzați. Bărbatul are 1,65 metri înălțime, păr grizonat cu un început de calviție frontală și ochi căprui. Toți cei care pot da informații cu privire la locul în care se află bărbatul sînt rugați să sune la cel mai apropiat post de poliție”, au declarat polițiștii Compartimentului „urmăriți” din cadrul IPJ Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?