Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

BNR a eliminat avansul pentru creditele destinate populaţiei


Banca Națională a României (BNR) a eliminat obli-gativitatea avansului pentru creditele acordate populației, care se situa la 25% din suma împrumutată în cazul creditelor ipotecare și la 30% pentru creditele de consum. Decizia a fost luată vineri, în Consiliul de Administrație al BNR. La sfîrșitul anului trecut, banca centrală a publicat un proiect de regulament privind creditele destinate persoanelor fizice, prin care se eli-mină unele restricții impuse în prezent, printre care și avansul obligatoriu de la creditele de investiții imobi-liare, de minimum 25% din valoarea locuinței sau a construcției. De asemenea, BNR a renunțat la cerințele obligatorii privind avansul sau garanțiile aduse de persoanele fizice la creditele de consum, care reprezentau 30% din valoarea împrumutului. Normele prudențiale privind expunerea la risc față de persoanele fizice, introduse de banca centrală în urmă cu mai mult de doi ani, au fost considerate de mai mulți analiști ca ineficiente, mai ales că, pentru creditele de consum, băncile au găsit variante de evitare a restricțiilor. Pe de altă parte, BNR a modificat modul de calcul al limitelor de îndatorare pentru populație, urmînd ca fiecare bancă să stabilească norme interne de expunere față de clienții persoane fizice, care vor fi aprobate de direcția de Supraveghere a BNR, în funcție de profilul de risc al fiecărei instituții de credit. „S-a urmărit un transfer de responsabilitate și prerogative. Se trece de la reglementare la autoreglementare. O să fie publicat un document în cîteva zile, prin care o să fie făcute toate precizările necesare”, a declarat Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR. Reglementările de pînă în prezent stabileau diferite plafoane pentru fiecare categorie de credit, cît și pentru serviciul cumulat al datoriei unei persoane fizice. De asemenea, băncile vor putea stabili pe baza criteriilor proprii categoriile de venituri considerate eligibile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?