Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Pensii virate pe cont sau card, la Banca Comercialã


Începînd cu această lună, pensionarii care doresc își pot deschide cont curent sau de card la Banca Comercială Română, ca urmare a unui acord de colaborare semnat în ianuarie între această instituție și Casa Națională de Pensii. Acordul respectiv a intrat în vigoare pe 3 ianuarie a.c., dar primul virament s-a realizat efectiv pe 14 februarie. „BCR deschide contul de card sau contul curent pe numele clientului beneficiar de drepturi bănești la solicitarea acestuia sau, după caz, la cererea reprezentantului său legal ori a mandatarului desemnat de acesta prin procură specială, emisă conform legii. În situația în care clienții beneficiari de drepturi bănești au deja carduri sau conturi curente deschise la BCR, virarea sumelor de bani aferente se poate face în aceste conturi”, se precizează în comunicatul CNPAS. Pentru a-și putea încasa drepturile bănești pe card sau în cont curent la BCR, pensionarul trebuie inițial să se prezinte la Casa Județeană de Pensii unde va completa o cerere tip în acest sens. Cu această cerere pensionarul va merge apoi la unitatea bancară din raza teritorială a CJP sau la unitatea bancară unde are deschis contul curent iar consilierul bancar va specifica pe formularul de cerere codul IBAN/denumirea unității bancare. În situația în care pensionarul nu deține cont de card sau cont curent, acesta se prezintă la o unitate bancară din raza teritorială a CJP unde consilierul bancar va proceda în mod obișnuit pentru deschiderea contului curent sau de card, urmînd apoi să parcurgă pașii prezentați anterior. După aceasta, pensionarul depune la CJP cererea completată de consilierul băncii. La solicitarea pensionarului, consilierul bancar atașează și un extras de cont. „În România doar 10.000 de pensionari și-au exprimat opțiunea de a primi pensia pe card, dintr-un total de 5,5 milioane de pensionari. Din cei 5,5 milioane pensionari, doar 500.000 lucrează în prezent cu Banca Comercială”, se precizează în comunicatul de presă, precizîndu-se faptul că și CEC va relua deschiderea de conturi pentru pensionarii care nu mai doresc să primească banii de pensie prin poștă. Comisionul de deschidere a contului va fi plătit de Casa de Pensii, iar pentru celelalte operațiuni pensionarii vor plăti comisioanele stabilite de bănci pentru retragerea de bani sau alte plăți făcute din conturile bancare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?