Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Se caută arhitect şef pentru Focşani


Primăria municipiului Focșani caută în continuare arhitect șef, funcția rămînînd neocupată de mulți ani, deși au fost organizate mai multe concursuri. În data de 20 martie, Agenția Națională a Funcționarilor Publici va organiza un nou concurs pentru ocuparea acestei funcții, dosarele urmînd a fi depuse în termen de 20 de zile. Candidații vor susține proba scrisă în data de 20 martie, iar în ziua următoare proba de interviu, la sediul Agenției. Primarul Decebal Bacinschi este pesimist în ceea ce privește ocuparea acestei funcții, chiar dacă salariul nu este de lepădat. „Ca și data trecută, nu cred că se va înscrie cineva la concurs. Deși un arhitect șef are un salariu frumușel, cu tot cu sporuri, un absolvent de Arhitectură cîștigă suma într-o singură noapte dacă lucrează pe calculator. După cunoștințele mele nu are cine să se înscrie la concurs”, a spus Bacinschi. Ultimul concurs pentru ocuparea funcției de arhitect șef a fost organizat în noiembrie 2006, însă nici o persoană nu s-a înscris. Arhitectul șef al orașului este în prezent un inginer, care are toate șansele să ocupe funcția cu delegație mult timp de acum înainte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?