Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613

Căruţaş accidentat grav de preotul din Broşteni


Aflat la volanul mașinii personale, preotul Dorel Norocea din Broșteni a accidentat grav, sîmbătă seară un căruțaș. Accidentul s-a produs chiar în fața Primăriei, căruțașul ieșind de pe un drum lăturalnic fără să vadă mașina condusă de preotul Norocea. „În Broșteni, conducătorul auto Dorel Norocea (48 ani), din localitate, în timp ce conducea un autoturism VW Bora, l-a accidentat grav pe căruțașul Alexandru M., 40 ani, din Broșteni, care nu s-a asigurat la ieșirea de pe un drum comunal”, se arată în raportul întocmit de polițiștii rutieri. Victima a fost transportată la Spitalul Județean, iar de acolo, din cauza multiplelor traumatisme la nivelul capului și toracelui, a fost dusă la un spital de specialitate din Capitală. Într-un alt incident, în municipiul Adjud, un pieton a fost rănit grav, surprins de un autoturism în timp ce traversa prin loc nepermis. Tot de asistență medicală au avut nevoie și două femei din Suraia, care au fost rănite după ce Dacia în care se aflau s-a izbit de un alt autoturism. Polițiștii rutieri au stabilit că vina i-a aparținut șoferului Daciei, Silviu C. (25 ani) care a pierdut controlul volanului într-o curbă și apoi s-a izbit frontal de un Ford condus de Neculai N. Din accident a rezultat rănirea ușoară a Niculinei V., (41 ani) și a Maricicăi R., (37 ani).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?