Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620
Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620

Peste 25 de capete de acuzare împotriva lui Băsescu


Președintele PSD, Mircea Geoană, a prezentat documentul privind propunerea de suspendare din funcție a șefului statului, care cuprinde mai mult de 25 de capete de acuzare care pot fi structurate politic în patru mari categorii de acte prin care Traian Băsescu a încălcat Constituția. Potrivit lui Geoană, prima categorie privește „suita de fapte grave prin care Traian Băsescu a încălcat Constituția”, făcute încă din prima zi de mandat. Aceste fapte sînt subsumate proiectului definit de Traian Băsescu prin care acesta își arogă calitatea de „președinte-jucător”. Printre faptele enumerate de Geoană, care se încadrează în această categorie, se numără deturnarea sensului alegerilor din 2004, blocarea Parlamentului prin încercările succesive de schimbare a preșe-dinților celor două Camere, demersurile făcute pe lîngă premier pentru a-l determina să își dea demisia. A doua categorie de fapte le include pe cele prin care Traian Băsescu folosește instituțiile statului și le controlează prin interpuși, a arătat Geoană. El a făcut referire la ingerința președintelui în treburile Justiției, prin indicarea unor cauze care ar trebui deschise, precum și la cazul CSM și la dorința de creare a comunității naționale de informații. Potrivit liderului PSD, a treia categorie privește actele prin care Traian Băsescu ar fi protejat interesele „mafiote” din zona profitabilă a economiei românești. Geoană a făcut referire la rezoluția ALRO, despre care a spus că a constituit o intervenție din partea șefului statului, care a acționat prin consilierii „interpuși” Theodor Stolojan și Elena Udrea. A patra categorie vizează faptul că Traian Băsescu face din actuala criză politică o politică de stat. Geoană a arătat că faptele încadrate în această categorie se referă la amenințarea cu alegerile anticipate, la acțiunile împotriva liderilor opoziției, precum și la acuzele adresate Parlamentului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?