Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630
Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630

Mărăşeştiul a intrat în e-comunitate


Orașul Mărășești a fost inclus în proiectul „Economia Bazată pe Cunoaștere”, situîndu-se pe locul 6, dintr-un număr de 206 comune și 45 de orașe sub 30.000 de locuitori, dezavantajate din punctul de vedere al accesului la cunoaștere. Proiectul este inițiat și coordonat de Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației și finanțat de Banca Mondială și Guvernul României. „Sînt deosebit de încîntat de faptul că orașul nostru a cîștigat acest proiect. Sper ca și cetățenii să reacționeze pozitiv și să participe activ la serviciile oferite de acest proiect, pentru că țelul nostru este să oferim dreptul la informație, pe care fiecare cetățean îl are. Doresc pe această cale să felicit echipa care a lucrat la acest proiect și să îi asigur pe cetățenii orașului Mărășești că acesta este doar începutul, urmînd ca pe parcursul următorilor ani să depunem mai multe proiecte de o importanță majoră, pentru ca orașul nostru să devină un loc mai bun pentru familiile și copiii noștri”, ne-a declarat primarul Emilian Brașov. Infrastructura va fi formată din 4 noduri dotate cu echipament IT de ultimă generație, cu conectare la Internet de mare viteză. Åžcoala Coordonatoare (Åžcoala 1 ) va beneficia de un server, 10 calculatoare, o cameră web, un videoproiector și o imprimantă. La sediul Primăriei se vor instala două calculatoare, un server, o imprimantă și un scanner. Biblioteca Orășenească va fi dotată și ea cu un calculator de ultimă generație, iar pentru accesul direct al populației orașului Mărășești se va înființa un punct de acces public la informație, care va fi dotat cu un server, 6 calculatoare, un scanner, o cameră web, o imprimantă și o cameră foto digitală. „Pot spune că acest proiect a fost mai mult ca și o ambiție. Mi-am propus să realizez primul proiect pe IT și sînt foarte mulțumit că am reușit”, a spus Dan Brașov, inspector IT în cadrul Primăriei Mărășești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?