Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Necomunicarea locurilor de muncă vacante se sancţionează


Angajatorii au obligația să comunice Agenției Teritoriale pentru Ocuparea Forței de Muncă, toate locurile de muncă vacante, în termen de cinci zile lucrătoare de la vacantarea acestora. Potrivit legislației în vigoare, nerespectarea acestor prevederi de către angajatori, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.500 lei RON – 2.500 lei RON. Totodată, angajatorii la care își desfășoară activitatea persoanele asigurate obligatoriu, prin efectul legii, în sistemul asigurărilor de șomaj sînt obligați să depună, în termen de 20 de zile calendaristice de la expirarea lunii pentru care se datorează contribuțiile, la AJOFM, decla-rația lunară privind obligațiile de plată către bugetul asi-gurărilor pentru șomaj și dovada efectuării acestei plăți. Angajatorii care nu-și respectă această obligație riscă amenzi de la 2500 la 5000 RON. Aceleași sancțiuni sînt aplicate și angajatorilor care au încadrat în muncă persoane din rîndul beneficiarilor de indemnizații de șomaj și nu au anunțat în termen de trei zile Agenția despre acest fapt. „În cazul unor restructurări ale activității care pot conduce la modificări substanțiale ale numărului și structurii profesionale a personalului, angajatorii au obligația să înștiințeze ATOFM Vrancea în vederea adoptării unor măsuri pentru combaterea șomajului și prevenirea efectelor sociale nefavorabile ale acestor restructurări. În aceste situații, angajatorii sînt obligați să acorde prea-viz, conform prevederilor Codului muncii sau ale contractului colectiv de muncă, angajaților care urmează să fie disponibilizați. În perioada preavizului angajații vor participa la serviciile de preconcediere realizate de ATOFM Vrancea”, se precizează în comunicatul de presă trimis redacției noastre. În vederea realizării servicii-lor de preconcediere angajatorii sînt obligați să înștiinteze Agenția cu 30 de zile inaintea acordării preavizelor prevazute de lege. Nerespectarea acestor prevederi constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.500-2.500 lei RON.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?