Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630
Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630

Norme europene la şcolile de şoferi


Nici o școală de șoferi profesioniști din județ nu cores-punde noilor norme de autorizare care vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2007. Potrivit unui raport al Autorității Rutiere Române prezentat ieri, la Colegiul Prefectural, cele mai mari probleme se înregistrează în cazul camioanelor, care trebuie să fie dotate cu tahograf, cutie cu opt trepte de viteză. Deocamdată, aceste școli nu vor fi închise, fiecare urmînd să își rezolve problemele pînă la inspecția pentru obținerea vizei anuale. În pri-vința autorizării școlilor de șoferi (18 la număr în Vrancea), ARR atrage atenția asupra unor cerințe punctuale: nu se va mai accepta ca școlile de șoferi să funcționeze la parterul blocurilor în spații destinate locuințelor; necesitatea deținerii unor simulatoare; existența unor camioane și autobuze adecvate – „conform noilor norme, nici o școală de șoferi din județ nu deține camioane conforme”. Totodată, bilanțul pe primele 9 luni de activitate arată că inspectorii ARR au efectuat 493 controale, au eliberat, retras și suspendat 91 licențe de transport și au încheiat 391 procese verbale de contravenție în valoare de 375.100 RON. O problemă deosebită o reprezintă autoturismele care piratează transportul de persoane. Măsurile care trebuie luate pentru combaterea acestora urmează să fie stabilite la o ședință comună la care vor participa reprezentanții Poliției Rutiere și ai ARR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?