Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629
Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629

PSD cere revizuirea portofoliului României în Comisia Europeană


PSD a lansat un apel către președintele CE Jose Manuel Barosso prin care solicită revizuirea portofoliului acordat comisarului român, a declarat, ieri, euroobservatorul social-democrat Adrian Severin. „PSD face un apel către președintele Comisiei Europene pentru a revizui portofoliul respectiv și să-i dea o consistență adecvată (…) și un apel către Guvernul României să se alăture PSD pentru a realiza o majoritate la Bruxelles, necesară regîndirii portofoliului acordat comisarului român”, a declarat Severin. Vicepreședintele grupului socialist din Parlamentul European Hannes Swoboda declara că portofoliu acordat lui Leonard Orban este prea mic pentru o țară ca România. Oficialul european a anunțat că socialiștii din PE sprijină o eventuală extindere a portofoliului României. „Personal, aș consi-dera potrivită o comasare a problemei multilingvismului cu cea a minorităților, dar trebuie să așteptăm rezultatul consultărilor și cu ceilalți europarlamentari”, a spus el. Modalitatea în care apelul PSD va ajunge la președintele CE nu a fost încă stabilită. Adrian Severin a declarat că solicitarea ar putea fi înmînată fie într-o discuție între președintele grupului socialist, Jan Marinus Wiersma, și președintele CE, fie prin intermediul unui comunicat de presă. Subiectul ar putea fi abordat în timpul dezbaterilor din legislativul european pe marginea candidaturii lui Leonard Orban. Severin a caracterizat portofoliul multi-lingvismului acordat de Jose Manuel Barroso României ca fiind, din punct de vedere politic, „derizoriu și ridicol”. Portofoliul multi-lingvismului, acordat lui Leonard Orban, va cuprinde traducerile, interpretarea și oficiul pentru publicații oficiale al Uniunii Europene. Leonard Orban va fi audiat la sfîrșitul lunii Pentru fotoliul de comisar europen, Leonard Orban va fi audiat la sfîrșitul lunii. El va trebui să răspundă la întrebăile a două chestionare pregătite de Parlamentul European. Leonard Orban și Meglena Kuneva vor completa un chestionar cu întrebări generale și un altul cu întrebări specifice din domeniile aferente portofoliilor lor. Întrebările din chestionar se referă la profilul personal și profesional al comisarului, independența politică, opiniile acestuia despre viitorul Uniunii și răspunderea față de Parlamentul European.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?