Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Varujan Vosganian acuzat că a turnat la Securitate


Varujan Vosganian, pro-punerea României pentru funcția de comisar european, ar fi fost informator al Securității, fiind recrutat de unul dintre subordonații lui Liviu Turcu. Turcu a lucrat la Centrul de Informații Externe (CIE), precursorul SIE, pînă în ianuarie 1989, cînd a hotărât să se refugieze în Occident. Postul de televiziune Antena 3 a făcut această dezvăluire, citînd un articol care apare astăzi în Jurnalul Național. Articolul a fost semnat chiar de Liviu Turcu. Surse din CNSAS au declarat pentru Antena 3 că la Colegiu nu au ajuns informații sau do-cumente legate de Varujan Vosganian. De altfel, situația era incertă și la Bruxelles, în privința acceptării lui Varujan Vosganian, care nu s-a prezentat pentru poza de grup împreună cu Meglena Kuneva, propusă de Bulgaria. Analiștii cred că această absență ar putea fi interpretată ca un semn că a fost respinsă nominalizarea lui Varujan Vosganian. Potrivit Biroului de presă al președintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso ar fi declarat că Bulgaria are comi-sar în persoana Meglenei Kuneva, iar în ceea ce privește România, căreia i s-a desemnat postul de comisar pentru minorități, deocamdată continuă negocie-rile. Socialiștii europeni au formulat însă obiecții la adresa candidatului propus de România, pe motiv că învestirea celor doi comisari, român și bulgar – ambii liberali, ar înclina spre dreapta echilibrul politic din cadrul Comisiei Europene. Parlamentul European urmează să voteze comisarii europeni din partea României și Bulgariei în sesiunea plenară care va avea loc între 11 și 14 decembrie. Varujan Vosganian este originar din Focșani, însă pînă în prezent nu se poate spune, în ciuda declarațiilor demago-gice, că ar fi făcut ceva pentru județul nostru. Parlamentar din 1996, cînd și-a deschis un birou în municipiul nostru, Varujan Vosganian a promis că va face demersurile necesare pentru reabilitarea Colegiului Național „Unirea”, însă nu au fost decît declarații politice. În 2000, odată cu izbucnirea scandalului FNI, presa a descoperit că Varujan Vosganian avea legături foarte strînse cu Sorin Ovidiu Vîntu, unul dintre principalii finanțatori ai partidului său, UFD.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?