– Fost-am și noi ca (aproape) tot omu’ la festival, că, deh, cui nu-i place un tulburel, o păstrămioară, un mic etc., etc. ? Dom’le, da’ așa o îngrămădeală, o abrambureală, o alandala n-am văzut de cînd… mamele noastre ne-au făcut. Copiii se pierdeau de mame, soțiile de soți, nepoții de bunici, vata de băț, muștarul de mic și așa mai departe. Cînd, după lungi căutări, am găsit cîteva locuri într-un cort, a trebuit să le cedăm unui bețiv care înjura, cum altfel, ca la ușa cortului, și bătea cu pumnul în masă că ce tare e el. Åži în timp ce muritorii de rînd se înghesuiau, negociau un loc, așteptau la cozi imense, ăi mai mari stăteau bine mersi, în cortul de armată al Direcției Agricole, unde rol de gazdă bună îl avea nimeni altul decît dom’ director Costică Neață. Ușa, dacă putem spune așa, cortului, era numai pe jumătate ridicată, așa că cei care intrau sau ieșeau trebuiau să se aplece, dar măcar așa nu putea vedea oricine, ce se petrecea înăuntru. Am văzut însă covoarele persane (aș!), pantofii cu toc și dresurile unei doamne, pe senatorul Jan Vraciu stînd chiar la masa de lîngă ieșire (sau intrare, depinde). Domnul Neață, ca o gazdă bună, tot intra și ieșea, întîmpinîndu-l zîmbind cu gura pînă la urechi pe primarul liberal de la Slobozia Bradului. Acuma, nu vrem să le stea pastrama-n gît și nici tulburelul, dar, cine a plătit pentru chermeza din cortul Direcției Agricole ? Întrebăm și noi…
