Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Întîmplãri neadevãrate


– Nini Săpunaru n-a vrut să participe la întîlnirea de la PD, convocată de Jan Vraciu, cu reprezentanții PNL, PC și PNG, unde s-a discutat dacă să accepte invitația lui Oprișan la discuții, trimițîndu-l pe Eduard „Zizi” Lambrino. Se spune că lui Săpunaru i-a cam fost frică să meargă, ca nu cumva să-i sară toți în cap pentru prostia pe care a pus-o la cale la Ateneu pe 27 septembrie. Cică, în timp ce Zizi discuta cu Vraciu, Nini stătea în birou împreună cu turnătorul Marian Gârleanu pe care-l ține de sfătuitor. Astfel, ziariștii l-au putut vedea pe Lambrino patrulînd între sediile PD și PNL, ca să-i aducă la cunoștință lui Săpunaru ce discuta cu Vraciu. Cică turnătorul își dădea cu părerea la tot ceea ce spunea Lambrino, în timp ce Săpunaru îl aproba cu gura căscată. De altfel, pe la colțuri se vorbește că Săpunaru nu mișcă un deget fără să-i spună Marian Gârleanu și cică nici la telefon nu mai răspunde fără acordul acestuia. – Cei mai tari și mai tari la Bachus 2006 a fost Romeo „Somnorilă” Seciu și Costică Neață, organizatorii care au preferat să meargă la ședința de partid în loc să-l primească pe ambasadorul Rusiei, invitat special la festival. De altfel, se zice că cei doi s-au ocupat de organizare doar ca să pună mîna pe banii comercianților care au făcut imprudența să participe. Gurile rele spun că Neață și Seciu și-au tras bani grei pentru cele cîteva zile și că de aceea nici nu i-a interesat cum va ieși și ce se va întîmpla. – Nu este adevărat că Nini Săpunaru a început să-și cam piardă influența în PNL și că subalternii săi nu-l prea mai ascultă de cînd a eșuat lamentabil în încercarea sa de a-l da jos pe Oprișan. Nu credem că din ce în ce mai mulți liberali de rînd îi reproșează lui Săpunaru că trage partidul în jos și că în ritmul acesta or să ajungă mai rău decît conservatorii. Nu credem nici că prin partid se discută deja de o lovitură de palat care să ducă la înlocuirea lui Nini. Totuși se pare că nemulțumiri există și că mulți îi reproșează că nu ascultă decît ce-i șușotesc în ureche cîțiva lingăi și că de aceea face doar prostii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?