Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621
Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621

Popoiu nu este interesat de cazul elevei agresate la Liceul 5


Dan Popoiu, inspectorul general al Inspectoratului Åžcolar Județean, care, teoretic, ar trebui să vegheze la bunul mers al învățămîntului, a citit pe prima pagină a „Monitorului de Vrancea” că o elevă a fost agresată sexual în toaleta Grupului Åžcolar Agricol Focșani, dar nu a consi-derat că e un subiect care să-l intereseze. „Nu știu despre ce este vorba. Am văzut titlul din ziar, pe prima pagină, dar nu m-am uitat să văd despre ce este vorba”, a declarat cu seninătate inspectorul general Dănuț Popoiu, adăugînd că va face astăzi o declarație de presă, după ce va discuta cu directorul liceului. Poliția i-a audiat ieri pe Ciprian C. și Monalisa P., agresorul și victima din scandalul de la Liceul 5. „Cercetările sînt în curs și nu vă putem spune nimic pînă la finalizarea acestora”, au afirmat oamenii legii, sosiți la fața locului, după ce s-au autosesizat în urma articolului din „Monitorul de Vrancea”. Tot ieri, Ciprian C. și Monalisa P. au fost convocați de directorul instituției, profesorul Florin Iamandei. După ce a încercat să mușamalizeze gravul incident care a avut loc în urmă cu două săptămîni, acesta a refuzat să mai stea de vorbă cu reporterii noștri, supărat că „Monitorul” a dat în vileag o situație care nu face deloc cinste liceului. Monalisa P. a povestit ce s-a întîmplat în baia de la etajul 1 al internatului liceului. „Am fost luată cu forța de pe hol și dusă în baie. (Ciprian C.) s-a dezbrăcat în fața mea, moment în care eu am început să țip. Cînd a văzut asta s-a îmbrăcat la loc, iar la puțin timp a apărut domnul director adjunct Paraschiv, care m-a scos de acolo. Nu a apucat să-mi facă nimic”, a declarat Monalisa P., care a venit însoțită de tatăl ei. Fata nu explicat de ce nu a făcut o plîngere la Poliție și nu a cerut eli-berarea unui certificat medico-legal. Tatăl ei a precizat însă că Monalisei i-a fost frică. „Am aflat despre ce s-a întîmplat acum două zile, după ce am văzut că fata are ceva pe suflet. Nu mi-a spus mai devreme pentru că i-a fost frică. Nu știu ce să spun despre toată această poveste, cînd am văzut scris în ziar aproape că nu mi-a venit a crede. Eu vreau ca fata mea să fie lăsată în pace. Nu știi ce se poate întîmpla cu băieți de genul ăsta, și nu vreau să pățească ceva mai rău”, a afirmat tatăl elevei agresate. Printr-un protocol între ISJ și Poliție, oamenii legii trebuie înștiințați de astfel de evenimente de către conducerile unităților de învățămînt. Practic, conducerea ISJ se spală pe mîini și pasează răspunderea conducerii școlilor. De aici și pînă la a ignora total un caz de agresiune sexuală în școală este însă drum lung, pe care totuși inspectorul general Dan Popoiu l-a parcurs într-un timp record.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?