Patru copii, de 3, 5, 9 și 15 ani, locuiesc, împreună cu mama lor, Corina Constantin, într-o cocioabă încropită din cartoane, pe una din ulițele prăfuite ale Modruzeniului. Din motive numai de ea știute, bunica prichindeilor nu a acceptat să-i primească în frumoasa casă pe care i-a ridicat-o primăria. Cum n-a avut unde se duce, Corina și-a improvizat adăpostul exact în fața acestei locuințe. La rîndul lor foarte săraci, locuitorii Modruzeniului sînt peste măsură de impresionați de situația în care au ajuns Corina și copiii ei și spun că fără un pic de ajutor, aceștia pur și simplu vor muri de frig la iarnă. Cine a văzut vreodată Modruzeniul știe că un loc mai bîntuit de sărăcie greu se mai poate întîlni. Pe ulițele cartierului aflat la o aruncătură de băț de centrul Mărășeștiului stau înșirate, de-a dreapta și de-a stînga, locuințele ridicate de oamenii zonei, fiecare după puteri. Unele din bolțari, altele din vălătuci sau pur și simplu din pămînt, casele vorbesc de la sine despre nenorocirea în care cei ce le po-pulează sînt nevoiți să trăiască. Fiecare familie din Modruzeni duce, de prea multă vreme, o luptă inegală cu neajunsurile ce par să nu se mai sfîrșească. În Modruzeni nu există ierarhie poate și pentru că, de la un capăt la altul, lipsurile sînt aceleași. În Modruzeni, bogăția este o noțiune ce are cu totul alt înțeles decît în alte părți ale județului. În Modruzeni, adevărata avere sînt copiii, puzderia de copii ce-l populează și care deprind – încă din scutece – arta de a supraviețui în sărăcie! Soldați fără voie în același război, locuitorii acestui cartier au însă puterea de a recunoaște că totuși, sînt mai norocoși decît alții. Decît alții așa, la modul general, dar mai ales decît femeia de 34 de ani din mijlocul lor a cărei nenorocire nu a putut să-i lase indiferenți. Corina Constantin, cu cei patru copii ai ei, a ajuns să-și ducă zilele precum o sălbăticiune alungată cu brutalitate din mijlocul alor săi. Pentru că mama sa nu a primit-o în frumoasa casă ce i-a fost ridicată cu sprijinul autorităților locale, Corina și-a construit, așa cum a putut, o colibă în fața acesteia. Oamenii spun că de trei ani stă femeia sub acoperișul de carton dat cu smoală și tot de atunci, mama ei nu i-a întins nici o mînă de ajutor. Pe lîngă casa mamei, șandramaua încropită de Corina apare pur și simplu ca o cușcă sau mai bine ca un coteț sub care s-au adăpostit cine știe ce necuvîntătoare. Sălbăticiți de sărăcie Corina își crește singură copiii pentru că omul cu care i-a făcut a părăsit-o. În șandramaua în care locuiește, femeia a încercat să adune și să pună în ordine obiectele care să-i facă viața cît de cît omenească. Pereții cocioabei i-a dublat cu pături și coverturi primite de pomană de la unii sau alții. Într-un colț, femeia a așezat o măsuță pe care obișnuiește să țină găleata cu apă, o cană și ceaunul de mămăligă. Iar restul coșmeliei înseamnă patul, și el făcut din scînduri peste care Corina a așezat tot ce se putea pentru ca odrasele ei să beneficieze măcar noaptea de un oarecare confort. Cînd are din ce, sărmana femeie gătește. De regulă doar un singur fel de mîncare fiert pe godinul spart, așezat în fața șandramalei. „N-am ce să fac. N-am unde să mă duc. Mama nu mă primește în casa ei. Nu-i este milă nici de copii. Cel mai rău este cînd plouă, că s-a mai stricat cartonul și curge apa pe noi. Nu știu ce-o să facem la iarnă, cum o să ne încălzim, că godinul nu cred că-l mai pot băga în baracă. Este prea spart și putem să luăm foc. De trei ani mă chinuiesc așa, singură”, a spus timid, sărmana femeie. Cu toate astea, copilul ei de nouă ani merge la școală. Practic e imposibil de imaginat unde își face acesta lecțiile, unde se spală și unde reușește să găsească spațiul necesar să se îmbrace în fiecare dimineață. Mai desculți și mai dezbrăcați decît ceilalți de vîrsta lor, copiii Corinei stau mai mult pe lîngă „casă”. Timizi, flămînzi, cu fundul și picioarele goale, cei doi mai mici nici nu prea îndrăznesc să se arate pe ulița bîntuită cît e ziua de lungă de colegii de generație. În toată sărăcia Modruzeniului, ei sînt cei mai amărîți dintre amărîți… Ajutor pentru patru copii Slabă și deznădăjduită, Corina nu a avut niciodată curajul de a cere singură vreun ajutor. Pare că s-a împăcat cu soarta ei însă dacă e să dorească ceva, aceasta e o casă pentru copii. Patru pereți și un acoperiș, fie ei și din pămînt, dar care să poată oferi un adăpost cît de cît sigur. Acolo, femeia și-ar putea face poate o sobă din lut care să le încălzească iernile. Ar avea ferestre pe care să intre totuși lumina soarelui, nu ca în nenorocita de baracă unde, dacă închide improvizația de ușă, e întuneric beznă. Ar putea avea o masă omenească și un scaun pe care băiețelul de nouă ani ar reuși să-și facă temele. Åži mai ales, ar avea un loc căruia să-i poată spune și care să însemne cu adevărat, „acasă”. Chiar și în Modruzeni, halul în care trăiește Corina și cei patru copii ai săi este o rușine. O rușine pentru întreaga comunitate care n-a mișcat un deget să o ajute. E adevărat, oamenii din Modruzeni sînt foarte săraci. De abia se descurcă să-și ducă zilele lor însiși. Cu toate astea, e remarcabil că tot ei au fost cei care n-au mai răbdat și au semnalat pericolul în care de prea mult timp, își duc zilele Corina și copiii ei. Ei speră că astfel, va exista cineva să-i salveze, la urma urmei nu de sărăcie, ci de dezumanizare !
