Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650
Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650

Consiliul Superior al Magistraturii i-a dat dreptate lui Oprişan


Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a decis: concursul pentru ocuparea funcțiilor de președinte și vicepreședinte la Judecătoria Focșani s-a desfășurat conform legii. Totodată, ei au stabilit că Marian Oprișan, președintele Consiliului Județean, nu a avut nimic a face cu acest concurs, așa cum a insinuat, într-un articol publicat în presa centrală, fostul pușcăriaș Marian Gîrleanu. În articolul cu pricina, pseudo-jurnalistul susținea că Oprișan și-ar fi impus oamenii la conducerea Judecătoriei. Imediat, Oprișan a adresat Consiliului Superior al Magistraturii un memoriu, prin care cerea verificarea afirmațiilor fostului pușcăriaș. În urma verificărilor efectuate, inspectorii CSM au ajuns la concluzia că afirmațiile lui Gîrleanu nu au nimic de a face cu adevărul. În nota informativă a inspectorilor CSM se arată că atît Daniela Matache, președintele Judecătoriei, cît și Mariana Grădinescu, vicepreședintele aceleiași instanțe, au obținut medii peste 7, îndeplinind astfel condițiile legale pentru a accede în funcții de conducere. „Pentru ocuparea funcției de președinte a Judecătoriei Focșani și-au depus candidatura judecătorii Matache Daniela și Badiu Măndica de la Judecătoria Focșani, iar pentru funcția de vicepreședinte și-a depus candidatura judecător Grădinescu Mariana, de la aceeași instanță. La cea de-a doua probă, constînd în susținerea proiectului referitor la exercitarea funcției de conducere pentru care candidează, au participat judecătorii Matache Daniela și Grădinescu Mariana, absentînd judecător Badiu Măndica. Avînd în vedere că la cele două probe de concurs la care au participat au obținut note mai mari de 5,00, iar mediile finale au fost mai mari de 7,00, s-a constatat că judecătorii Matache Daniela și Grădinescu Mariana îndeplinesc condițiile prevăzute de Regulamentul de organizare și desfășurare a concursului sau examenului pentru numirea în funcții de conducere a judecătorilor și procurorilor. Ca atare, au fost declarați admiși judecătorii Matache Daniela pentru funcția de preșe-dinte și respectiv Grădinescu Mariana pentru cea de vicepreședinte”, se arată în nota inspectorului CSM. Aceștia au verificat și afirmațiile conform cărora, magistratul Măndica Badiu ar fi fost forțată să nu mai participe la concurs, afirmații care nu cores-pund adevărului. „Procedura de susținere a examenului pentru ocuparea funcțiilor de conducere la instanțe și Parchete este pu-blică și transparentă. Faptul că un candidat se retrage de la susținerea probelor pe parcursul concursului, nu înseamnă că a fost obligat de cineva să procedeze astfel. Potri-vit declarației date de judecător Badiu Măndica, rezultă că retragerea sa de la concurs se datorează unor «motive personale». Singurul în drept să invoce încălcarea unor dispoziții legale sau regulamentare în susținerea examenului este judecătorul în cauză. Cele afirmate în articolul de presă reprezintă o simplă opinie care nu se sprijină pe nici un fel de date sau indicii din care să rezulte că președintele Consiliului Județean Vrancea ar fi influențat sau ar fi putut influența numirea celor doi judecători la conducerea Judecătoriei Focșani”, se mai arată în nota inspectorului, care a fost însușită de plenul CSM. „CSM și-a însușit punctul de vedere formulat de inspectorul care a verificat aspectele sesizate în memoriu, de către președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan”, a declarat purtătorul de cuvînt al CSM, Cecilia Murariu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?