Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Preşedintele să dea dovadă de transparenţă


Vicepreședintele PSD, Titus Corlățean, a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că „toate instituțiile” trebuie să trimită la CNSAS documentele referitoare la dosarul Traian Băsescu, iar președintele să dea dovadă de transparență și să spună „ce a trebuit să facă” în regimul comunist. Deputatul PSD a plecat de la o declarație a președintelui potrivit căreia „a făcut ce a trebuit”, și a precizat că „românii au nevoie de lămuriri” în acest sens. „De asemenea, solicităm tuturor instituțiilor să iasă din această stare de aparent blocaj și să trimită la CNSAS toate documentele referitoare la dosarul Traian Băsescu”, a spus Corlățean. El consideră că nu este posibil să se mușama-lizeze acest caz, pentru că deja au apărut în presă fragmente relevante din acest dosar, care atestă faptul că șeful statului a avut legături cu fosta Securitate. În altă ordine de idei, deputatul PSD a afirmat că Teodor Atanasiu nu a respectat un angajament al României cu NATO, susținînd că „ministrul Apărării a greșit foarte grav cînd nu s-a bătut în guvern pentru procentul de 2,38% din PIB alocat apărării”. Deputatul PSD este de părere că acest procent era cel mai mic posibil, era convenit cu oficialii NATO și consfințit printr-un tratat post-aderare la această instituție, semnat de România. „Degeaba se lamentează acum domnul mi-nistru, pentru că dînsul a acceptat procentul de 1,7% pentru Ministerul Apărării, procent absolut nesatisfăcător, cu atît mai mult cu cît, România este implicată pe trei teatre de operațiuni, în Balcani, în Afganistan și în Irak”, a mai spus Corlățean. La rîndul său, senatorul PSD, George Maior a criticat lipsa de colaborare dintre ministerele Apărării și de Externe în ceea ce înseamnă gestionarea relațiilor externe și modul de implicare a României pe teatrele externe de operațiuni. „Dacă pînă acum politica externă avea o anumită recunoaștere internațională, acest lucru se datora componentei si-guranței naționale care colabora foarte bine și coerent. Acum, diplomații s-au transformat în simpli poștași care trimit unele documente la Bruxelles, iar colaborarea dintre Palatul Cotroceni și Ministerul Apărării este ruptă”, a mai spus Maior, fost secretar de stat în MApN. Vicepreședintele PSD, Titus Corlățean, a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că „toate instituțiile” trebuie să trimită la CNSAS documentele referitoare la dosarul Traian Băsescu, iar președintele să dea dovadă de transparență și să spună „ce a trebuit să facă” în regimul comunist. Deputatul PSD a plecat de la o declarație a președintelui potrivit căreia „a făcut ce a trebuit”, și a precizat că „românii au nevoie de lămuriri” în acest sens. „De asemenea, solicităm tuturor instituțiilor să iasă din această stare de aparent blocaj și să trimită la CNSAS toate documentele referitoare la dosarul Traian Băsescu”, a spus Corlățean. El consideră că nu este posibil să se mușama-lizeze acest caz, pentru că deja au apărut în presă fragmente relevante din acest dosar, care atestă faptul că șeful statului a avut legături cu fosta Securitate. În altă ordine de idei, deputatul PSD a afirmat că Teodor Atanasiu nu a respectat un angajament al României cu NATO, susținînd că „ministrul Apărării a greșit foarte grav cînd nu s-a bătut în guvern pentru procentul de 2,38% din PIB alocat apărării”. Deputatul PSD este de părere că acest procent era cel mai mic posibil, era convenit cu oficialii NATO și consfințit printr-un tratat post-aderare la această instituție, semnat de România. „Degeaba se lamentează acum domnul mi-nistru, pentru că dînsul a acceptat procentul de 1,7% pentru Ministerul Apărării, procent absolut nesatisfăcător, cu atît mai mult cu cît, România este implicată pe trei teatre de operațiuni, în Balcani, în Afganistan și în Irak”, a mai spus Corlățean. La rîndul său, senatorul PSD, George Maior a criticat lipsa de colaborare dintre ministerele Apărării și de Externe în ceea ce înseamnă gestionarea relațiilor externe și modul de implicare a României pe teatrele externe de operațiuni. „Dacă pînă acum politica externă avea o anumită recunoaștere internațională, acest lucru se datora componentei si-guranței naționale care colabora foarte bine și coerent. Acum, diplomații s-au transformat în simpli poștași care trimit unele documente la Bruxelles, iar colaborarea dintre Palatul Cotroceni și Ministerul Apărării este ruptă”, a mai spus Maior, fost secretar de stat în MApN.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?