Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

Vrancea produce anual o sută de mii de tone de gunoi


Vrancea va primi 25 de mi-lioane de Euro de la Uniunea Europeană, în 2008 și 2009, pentru implementarea unui proiect privind managementul deșeurilor la nivelul întregului județ. Potrivit datelor de la Agenția de Protecție a Mediului, în 2001, an de referință în realizarea statisticilor de mediu, județul nostru a produs o sută de mii de tone de gunoi, fără a fi luate în calcul deșeurile industriale. Ca urmare a implementării proiectului, rampele de gunoi din Focșani și din celelalte orașe ale județului vor fi închise, urmînd a fi create între 5 și 8 stații de transfer. De aici, deșeurile vor ajunge la o rampă ecologică ce va deservi întreg județul, situată la Haret, lîngă Mărășești și care va costa aproximativ 10 mi-lioane de Euro. Potrivit directorului executiv al APM, Paul Giurcă, ma-nagementul deșeurilor se află în fruntea listei de măsuri privind protecția mediului din cadrul planului local de acțiune pentru mediu. „Prima etapă a proiectului este deja implementată de CUP Focșani, prin ISPA, și, la finalul anului viitor, va fi elaborat un master plan care va cuprinde întreaga proble-matică a deșeurilor, urmînd să se stabilească autoritatea care se va ocupa de gestionarea celor 25 de mi-lioane de Euro”, a declarat Paul Giurcă. El a precizat că proiectul evaluează „cît ne va costa să ne păstrăm curată comunitatea în care trăim”, fiind estimat un procent și jumătate din veniturile fiecărei gospodării. Directorul APM a apreciat că un factor important în gestionarea deșeurilor îl constituie educația cetățenilor. „Plătim un greu tri-but unei lacune în educație. Sper că lucrurile se vor schimba odată cu racordul la legislația europeană. Ponderea măsurilor coercitive este foarte importantă, pentru că numai pe baza conștiinței nu se poate”, a declarat Paul Giurcă. El a spus însă că Agenția de Protecție a Mediului nu are „nici un ban” alocat pentru acțiuni de informare și promovare, însă ONG-urile și unitățile de învățămînt pot accesa fonduri, pînă pe 15 august, pe baza unor proiecte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?