Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Încep lucrările la noua staţie de epurare


Pînă la sfîrșitul anului viitor, municipiul Focșani va avea o nouă stație de epurare a apelor uzate. Directorul tehnic al CUP, Dan Iorgulescu, a declarat că Uniunea Europeană a desemnat o firmă din Austria, Ginzler, drept cîștigătoare pentru continuarea lucrărilor privind construcția noi stații de epurare. În aproximativ două săptămîni reprezentanții societății vor sosi la Focșani, pentru a vedea cu ochii lor cum s-au desfășurat lucrările pînă în prezent și pentru a stabili cu ce trebuie început. „S-a făcut negocierea cu firma austriacă Ginzler, iar acum urmează a fi semnat contractul, va-loarea lucrărilor ridicîndu-se la aproximativ 12 milioane de Euro. După ce va fi semnat contractul, societatea trebuie să prezinte cîteva garanții de bună execuție, după care va veni la Focșani pentru a se pune în temă cu lucrarea. Sperăm ca lucrările să înceapă pînă la sfîrșitul acestui an și să fie gata la sfîrșitul lui 2007. Este bine că s-a desemnat firma cîștigătoare, pentru că sînt greu de găsit constructorii la a doua strigare”, a declarat Dan Iorgulescu, care a adăugat că după ce noua stație de epurare va fi gata focșănenii nu vor mai simți nici un miros de dejecții. Datorită mirosurilor pestilențiale din oraș, Garda de Mediu Vrancea a impus CUP să facă mai multe lucrări pentru eliminarea acestora. Dan Iorgulescu a precizat că măsurile impuse nu vor duce la eliminarea mirosurilor, pentru că nu sînt generate, în totalitate, de stația de epurare ci și de fermele agricole. În urmă cu o săptămînă comisarul șef al Gărzii de Mediu, Aurel Cristian, declara că va revizui autorizația de mediu a stației de epurare a municipiului Focșani. El preciza că în cazul în care CUP nu va lua măsuri pentru eliminarea mirosurilor, compania riscă amenzi usturătoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?