Ediția: Marți 7 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Marți 7 Mai 2024. Nr. 6617

Sharon a deschis ochii în timpul mutãrii la Tel Aviv


Ariel Sharon, aflat în comă de la începutul lunii ianuarie, după ce a suferit un atac cerebral, a deschis ochii duminică, în timp ce era transportat cu ambulanța de la spitalul Hadassah din Ierusalim la Tel Aviv. Informația a fost publicată de cotidianul Yediot Aharonot care citează membri ai familiei fostului premier. Potrivit publicației, Ariel Sharon a deschis ochii de mai multe ori, medicii însă nu știu dacă a fost un reflex sau un act voluntar care ar presupune o ameliorare a stării acestuia. În vîrstă de 78 de ani, fostul premier, internat din 4 ianuarie într-un spital din Ierusalim, a fost transferat la Tel-Hashomer Shiba din Tel Aviv, într-o secție specializată în tratarea stărilor comatoase. Ariel Sharon nu a ieșit nici un moment din comă, iar starea sa de sănătate a fost calificată în permanență drept gravă, dar stabilă. Directorul spitalului unde a fost transferat Ariel Shaon a declarat că se urmărește acum ca fostul premier să nu mai fie dependent de asistența respiratorie și apoi să fie scos din comă. Există însă și experți care spun că, practic, nu există nici o șansă ca Ariel Sharon să își revină.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?