Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

„Niciodată nu am instigat pe nimeni la nerespectarea legii“


Președintele Consiliului Județean, Marian Oprișan acuză reprezentanții Guvernului că sînt incapabili să gestioneze criza gripei aviare ce cuprinde pe zi ce trece tot mai multe localități din țară. Oprișan precizează că pentru a distrage atenția de la factorii responsabili, este acuzat că a forțat blocada de la Bolotești și a intrat în comună deși statutul de șef al Comitetului Județean Antiepizootic, îl obligă să se implice și să monitorizeze situația existentă la nivelul județului. „Se omite intenționat să se precizeze faptul că, prin lege, președintele Consiliului Județean Vrancea are și calitatea de președinte al Comandamentului Județean Antiepizootic, statut ce îl obligă să se implice și să monitorizeze situația existentă la nivelul județului. Nu mă interesează ce spune un subprefect care nu cunoaște legea și confundă termenul de infracțiune, cu cel de contravenție, ci vreau să-mi exercit atribuțiile legale și să fiu alături de vrînceni, care, absolut fără nici o vină, sînt victime ale incompetenței crase a reprezentanților Guvernului și autorităților naționale”, a spus Marian Oprișan. El a precizat că „niciodată nu am instigat pe nimeni la nerespectarea legii și întotdeauna am considerat că cea mai bună cale de urmat este aceea a respectării normelor legale”, răspunzînd în acest fel subprefectului Mircea Dragoș, care a spus că Marian Oprișan ar fi încălcat hotărîrea de Guvern care interzice intrarea sau ieșirea persoanelor într-o zonă de carantină de gradul I. În schimb, Oprișan a mai precizat că principalii responsabili pentru această criză sînt ministrul Gheorghe Flutur și președintele Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). „Ministrul Gheorghe Flutur și președintele ANSVSA, la doar cîteva zile de la proclamarea cu surle și trîmbițe a stingerii tuturor focarelor de gripa aviară din România, au permis societăților comerciale Drakom Silva SRL si Patiprod SRL Codlea, producătoare de mare capacitate din județul Brașov, care nu respectau normele sanitar-veterinare, să funcționeze si să comercializeze fără nici o restricție păsări infestate. Elucubrațiile potrivit cărora Marian Oprișan ar fi spart blocada instituită într-o zonă de carantină de gradul I și s-ar afla la originea stării de tensiune existentă în rîndul cetățenilor nu sînt decît manifestări pseudo-jurnalistice ale unora pentru care publicarea unui articol despre președintele Consiliului Județean este mai importantă decît prezentarea obiectivă a realității”, mai arată Marian Oprișan. El a explicat și care au fost motivele nemulțumirilor sătenilor din Bolotești care au refuzat să permită eutanasierea păsărilor într-o primă fază. „Nemulțumirea sătenilor din Bolotești pornește și de la faptul că ANSVSA și Direcția Sanitar Veterinară Vrancea, la două zile după instaurarea carantinei de gradul I, nu aveau un plan de măsuri specifice, specialiștii nefiind pregătiți să explice localnicilor obligativitatea luării măsurii de eutanasiere a păsărilor din întreaga comună”, a mai spus președintele Consiliului Județean. El a precizat că „nu Marian Oprișan este vinovat că cetățenii sînt nemulțumiți de această situație, ci cei care în virtutea funcțiilor pe care le ocupă, aveau obligația de a lua toate măsurile legale pentru prevenirea apariției unor noi focare de gripă aviară în România”.

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?