Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Refacerea suprafaţei de joc din Ghencea decurge excelent


Stadiul operațiunilor de schimbare a suprafeței de joc a arenei din Bulevardul Ghencea e avansat. De refacerea gazonului se ocupă firma Construct Proget, condusă de Adrian Oprișan, fratele președintelui Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan. În mare parte, lucrările de refacere a infrastructurii sînt finalizate, cei care se ocupă de operațiunea în sine declarînd că deja s-au montat țevile de încălzire a gazonului, iar instalația electrică urmează să sosească în scurt timp din Italia. Sistemul termic procurat din „Cizmă” va fi diferit de cel al arenei din Giulești, bazat pe circuitul apei calde și va fi unicat în România. De asemenea, lucrările de montare a gazonului și a sistemului de aspersoare vor fi terminate pînă la finele lunii mai, atunci cînd expiră termenul contractului dintre cele două părți. De altfel, managerul general al Stelei, Mihai Stoica, a declarat, în urmă cu aproape o lună, că roș-albaștrii vor beneficia de cel mai modern gazon din Europa de Est. Altfel, patronul campioanei, Gigi Becali, a afirmat în repetate rînduri că, pe lîngă refacerea suprafeței de joc, se dorește și mărirea capacității stadionului cu cel puțin 5.000 de scaune. „Steaua este cea mai iubită echipă din România, iar în Liga Campionilor, acolo unde vom juca din toamnă, vom avea suportul a cel puțin 50.000 de oameni”, a spus Becali în urmă cu ceva timp.

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?