Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

CSAT a decis predarea cartotecilor securităţii la CNSAS


Toate instituțiile care dețin arhive ale fostei securități mai au la dispoziție mai puțin de o lună și jumătate pentru a preda CNSAS toate dosarele, cu excepția celor care țin de siguranța națională. Mai mult, instituțiile vizate trebuie să predea și cartotecile cu evidența acestor dosare. Decizia a fost luată în cadrul ședinței CSAT. „După 30 mai se va trece la verficarea de către comisia mixtă a dosarelor rămase la instituții….toate au obligația să predea și suportul magnetic al datelor”, a precizat președintele Traian Băsescu. Åžeful statului a ținut să încheie și un alt subiect controversat, acela al crimelor comunismului. Traian Băsescu a anunțat că a sosit în țară Vladimir Tismăneanu, cel care va conduce comisia specială. Acesta este așteptat să prezinte un studiu legat de perioada comunistă. În funcție de acest studiu, șeful statului va decide dacă este necesar să se condamne întregul regim sau doar crimele săvîrșite în perioada comunistă. „Toate instituțiile, deținătoare de arhive PCR, sînt obligate să le predea la Comisia pentru anchetarea crimelor comunismului”, a spus Traian Băsescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?