Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

Focşaniul în drum spre Uniunea Europeană


Focșaniul este pregătit pe jumătate să intre în familia marilor orașe ale Uniunii Europene. La capitolul cultură și administrație stă oarecum bine, însă în ceea ce privește economia lucrurile se schimbă radical. Primarul Decebal Bacinschi a declarat că, deși rata șomajului este destul de mică și puține persoane sînt beneficiarele venitului minim garantat, din punct de vedere economic Focșaniul nu este la înălțime. În perspectiva aderării României la Uniunea Europeană, am încercat să vedem cît de bine se va integra municipiul Focșani în marea familie a orașelor europene. Deși un oraș activ, cu puțini șomeri și cu doar 113 persoane beneficiare ale legii venitului minim garantat, Focșaniul nu are o economie prea dezvoltată. Primarul Decebal Bacinschi a precizat că merge destul de bine industria alimentară, însă nu știe cîte dintre societățile cu această activitate vor rezista pe piață o dată cu aderarea la UE. Edilul afirmă că doar agenții economici care vor îndeplini normele europene vor rezista pe piață. „Focșaniul este un oraș cu o viață economică normală, deși nu este foarte dezvoltat din acest punct de vedere. Dar cu toate acestea puterea de cumpărare este mai mare decît în alte zone. Este foarte bine că în unele familii intră în casă cîte două salarii, femeile avînd locuri de muncă în confecții. Nu știu care va fi viitorul în confecții, de aceea în ultimii ani agenții economici s-au reprofilat sau au retehnologizat bazele de producție”, a spus primarul. Bacinschi este de părere că agenții economici se vor îndrepta și spre sfera serviciilor, care în acest moment nu este chiar așa de dezvoltată. „Ușor, ușor, agenții economici din municipiul Focșani încep să se îndrepte spre oferta de servicii, unde sîntem deficitari. Mă refer la firmele de curățenie, la firmele de catering, care abia acum încep să ia amploare”, a mai spus edilul. Din punct de vedere cultural, edilul este convins că Focșaniul stă mai bine decît alte orașe din țară. Administrația locală coordonează activitatea a patru unități culturale: Ateneul și Teatru Popular, corul Pastorala și ansamblul folcloric Å¢ara Vrancei. Administrație după model olandez Nici la capitolul administrație municipiul Focșani nu stă rău, administrația publică locală avînd programe de perfecționare continuă a angajaților, conform unui plan bine stabilit în urmă cu cîțiva ani. Decebal Bacinschi a declarat că întotdeauna administrația locală focșăneană a fost cu un pas înainte, preluînd cele mai bune practici de la democrații consacrate, cum este de exemplu cea olandeză. Încă dinainte de 2000, Focșaniul a încheiat relații de colaborare cu orașul olandez s’Hertogenbosh, modelul administrativ de acolo fiind pus în practică și la noi. „Întodeauna am fost cu un pas înainte. Am copiat modelul olandez în ceea ce privește lucrul cu cetățenii. Chiar și regulamentul de funcționare al Consiliului Local are la bază tot model olandez. Asta pentru că am dat cetățenilor posibilitatea de a participa la ședințele pe comisii pentru a-și spune punctele de vedere cu privire la un proiect de hotărîre care îi privește. Chiar și proiectul cu semnătura digitală a fost un pas înainte, fiind primii care l-au pus în practică. Mai avem de inaugurat sistemul electronic de plată a taxelor și impozitelor. În continuare vrem să legăm relații de înfrățire și cu un oraș din Italia și încă unul din Israel. Deja am primit oferte din parte edililor acestor orașe și urmează să trimitem datele noastre”, a spus primarul. Tot în vederea integrării în Uniunea Europeană au fost întocmite diverse proiecte care au ca finalitate creșterea nivelului de trai. Printre aceste proiecte se numără contorizarea apei reci și a apei calde, refacerea canalizărilor, a stației de epurare a apelor uzate și nu în ultimul rînd managementul gunoiului, la nivelul întregului județ. „S-au făcut multe lucruri în Focșani dar sînt și mai multe de făcut, ținînd cont că din zi în zi cerințele cetățenilor sînt tot mai mari. Vor să trăiască într-un oraș civilizat, în liniște și siguranță, ceea ce mi se pare normal. Îndeplinirea acestor cerințe depinde de modul cum noi, Primăria, putem să asigurăm astfel de servicii”, a concluzionat primarul Decebal Bacinschi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?