Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Democraţii şi liberalii se contrează pe tema legilor siguranţei naţionale


Președintele executiv al PD Adriean Videanu a susținut, ieri, că anunțul public al liberalilor privind inițierea unor proiecte de legi privind siguranța națională este în contradicție cu o decizie a conducerii Alianței, care a stabilit o comisie paritară pentru o soluție comună în acest sens. „Legile siguranței naționale au fost prezentate de colegii liberali în contradicție cu o decizie a CNC al Alianței. Din acest punct de vedere, credem că justificat este ca propunerile colegilor noștri liberali să se discute întîi în cadrul CNC al Alianței, unde deciziile se iau în unanimitate, după care Alianța însușindu-și-le, aceste proiecte de legi să fie prezentate public și dezbătute ca atare”, a afirmat Videanu. El a precizat că există o decizie a CNC al Alianței, care a stabilit o comisie paritară care să lucreze la aceste proiecte de legi, pentru ca diferențele de opinie pe această temă să fie mediate. Deputatul PNL George Scutaru, secretar al Comisiei de apărare, a anunțat că liberalii vor definitiva, în această săptămînă, propriul proiect al legii siguranței naționale, urmînd ca acesta să fie prezentat în cadrul unei dezbateri publice, iar parlamentarii PNL din comisiile de specialitate vor finaliza și un nou proiect de lege privind organizarea și funcționarea SRI. Inițiativele liberale vor amenda „substanțial” propunerile legislative din domeniul securității naționale prezentate în ședința CSAT din 13 februarie 2006, propuneri secretizate fără respectarea legilor în vigoare, doar pentru a fi ascunse de ochii opiniei publice, a precizat Scutaru. În opinia lui Scutaru, PD ar demonstra astfel că nu mai are nici o legătură cu „acel sistem care, acum 16 ani, orchestra mineriadele cu ajutorul securiștilor și că spiritul totalitar al FSN a dispărut cu adevărat”. CSAT a dezbătut, în 13 februarie, în primă lectură, cele șase proiecte legislative privind securitatea națională, proiectele fiind marcate „strict secret” pînă la definitivare, în termen de două luni. Președintele Băsescu a declarat, la finalul ședinței CSAT, că pachetul legislativ privind securitatea națională cuprinde șase proiecte, respectiv: legea apărării naționale, legea privind activitatea de informații, contrainformații și de securitate, legea sistemului național de management al crizelor, noile legi ale SIE și SRI și legea statutului ofițerilor de informații. Cele șase proiecte de lege nu au fost desecretizate pînă în prezent. În schimb, Președinția a publicat recent proiectul strategiei de securitate națională, care va fi reactualizat în funcție de observațiile transmise de ministerele reprezentate în CSAT.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?