Ediția: Duminică 28 aprilie 2024. Nr. 6613
Ediția: Duminică 28 aprilie 2024. Nr. 6613

Popoiu l-a numit pe şeful PNL Mărăşeşti responsabil cu managementul


Inspectorul Åžcolar General Dan Popoiu susține că va schimba toți inspectorii din instituția pe care o conduce, dacă partidul îi va cere acest lucru. „Toate ordinele care vin de la partid le execut fără comentarii. Dacă voi primi un astfel de ordin îl voi executa pe loc”, a declarat Dan Popoiu. Afirmația a fost făcută cu prilejul ședinței Comisiei Consultative, cînd Popoiu a fost întrebat despre noile numiri de la ISJ. Declarația inspectorului general confirmă, dacă mai era nevoie, politizarea totală a instituțiilor descentralizate ale statului, unde promovările și numirile în funcții se fac doar cu carnetul de membru PNL ori PD în buzunar și nu pe criterii de profesionalism. De altfel, însăși Carmina Corbeanu, inspectorul general adjunct, nu s-a sfiit să admită că a ajuns în conducerea ISJ după ce a depus o cerere la PD. Astfel, președintele PNL Mărășești, Emil Radu, profesor la Grupul Åžcolar Industrial din localitate a fost numit, ieri, inspector de management. Postul i-a revenit protejatului lui Nini Săpunaru, ca răsplată că l-a susținut pe deputat la președinția organizației PNL Vrancea. Postul de inspector de management a fost împărțit, pînă ieri, de inspectorii Neculai Florea și Ion Ionașcu. Aceștia vor ocupa, în continuare, cu jumătate de normă, posturile de inspector de biologie, respectiv inspector de fizică. Tot ieri, Cristinel Åžtiru, profesor de matematică la Colegiul Național „Unirea”, coleg de cancelarie cu generalul Dan Popoiu, a fost numit inspector de personal. Acest post a rămas vacant după ce Vasile Grapă și-a dat demisia. În primăvara acestui an, 14 inspectori de specialitate îndeplinesc patru ani de cînd se află în funcțiile respective. Aceasta înseamnă că posturile lor vor fi scoase la concurs. Este vorba despre inspectorii de specialitate la limba română, pentru învățămînt primar, franceză, engleză, informatică, fizică, chimie, biologie, geografie, educație muzicală și arte plastice, educație fizică și sport, pentru învățămînt special, minorități și relații internaționale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?