Delegația Permanentă a PNL l-a sancționat pe Cristian Boureanu cu suspendarea din partid pe timp de un an. Motivul? La Conferința PNL pe București din 19 noiembrie, Cristian Boureanu a declarat că lideri liberali negociază în secret cu PSD. Călin Popescu Tăriceanu i-a cerut pe loc să dezvăluie numele respectivilor lideri și să aducă probe. Tînărul liberal n-a putut face acest lucru. Drept pentru care Călin Popescu Tăriceanu a propus și a obținut sancționarea lui Cristian Boureanu. Toate bune și frumoase pînă aici. Cu o singură condiție. Ca suspendarea să apară drept sancționare a unei minciuni. Ca o lecție de corectitudine oferită tinerilor liberali și tinerilor politicieni în general. Urmărind însă desfășurarea evenimentelor, inclusiv Conferința de presă convocată ieri de către Cristian Boureanu sesizăm însă altceva. Åži anume că pentru Călin Popescu Tăriceanu, pentru liderii PNL, o dezvăluire precum cea despre eventualitatea unor negocieri cu PSD trece drept un act de o gravitate neobișnuită. Drept dezvăluirea unui act de trădare. Admițînd că tînărul deputat a spus adevărul, nu vedem ce mare nenorocire ar fi pentru PNL dacă se află că partidul negociază cu PSD. PSD e un partid care aparține vieții politice românești și europene. Un partid care a fost la guvernare. Un partid care face parte din Internaționala Socialistă. Un partid cu care oricînd un alt partid – inclusiv PNL- ar putea alcătui, fără probleme, o coaliție de guvernare. Pentru a ajunge la Putere, formațiunea lui Călin Popescu Tăriceanu a făcut alianță cu PD, un partid de Stînga. Prin ce e mai gravă o înțelegere cu PSD decît cu PD? Pe vremea Partidului Muncitoresc Român acuzația de a pactiza cu dușmanul de clasă putea aduce unui membru de partid nu doar excluderea, dar și trimiterea la tăiat de stuf în Deltă. E greu de crezut că PNL e PMR-ul de pe vremea Anei Pauker și că PSD-ul e imperialismul anglo-american. Scandalul Boureanu ne dezvăluie astfel o gravă slăbiciune a unor partide din România lui 2005: abordarea scenei noastre politice în termenii intoleranței din primii ani ai perioadei postdecembriste. Perioadă în care adversarul politic era tratat ca un dușman de clasă. Ce s-ar fi făcut Germania dacă principalele partide ale țării ar fi judecat în astfel de termeni?! Åži ne mai întrebăm de ce sunt românii atît de dezbinați!
