Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627

Ilie Neacşu, contracandidatul lui Săpunaru la şefia PNL Vrancea


Momanu & Co. s-au decis să-i opună lui Nini Săpunaru, la alegerile pentru șefia PNL, un liberal scos de la naftalină. Scuturat bine, lustruit și băgat la înaintare, doctorul Ilie Neacșu are susținere de la vechea gardă, dar, cel mai probabil, va fi „sfîșîiat” de „lupii tineri”. Actualul președinte al PNL Vrancea, Corneliu Momanu s-a retras cu foarte puțin timp înainte de alegeri, probabil obosit de o cursă prea lungă și prea dură. Cel ales să-l înlocuiască și echipa din jurul acestuia par mai degrabă bătrînei care se țin de șale, decît candidați gata să facă față unei lupte în ringul politic. Ilie Neacșu este un pensionar de 68 de ani, președinte la PNL Vidra și consilier județean. Din echipa doctorului Neacșu ar urma să facă parte actualul președinte al PNL Vrancea, Corneliu Momanu, Mihai Copaci, fostul președinte al PNL Focșani, Costel Trif, lider al organizației PNL Adjud, fostul subprefect Manole Merchea. Toți patru urmează să preia funcțiile de vicepreședinți, în eventualitatea în care Ilie Neacșu va cîștiga șefia PNL Vrancea. Din echipa lui Neacșu mai fac parte Dorin Filote, Ion Alexe, Constantin Pascu, Nicolae Maxim și Tudorel Trofin, actualul președinte al organizației de tineret. Momanu și susținătorii săi, speră ca doctorul Neacșu să atragă liberali din tabăra lui Nini Săpunaru, mizînd pe relațiile și vechimea sa în partid. Contactat de reporterii noștri, președintele PNL Vrancea, Corneliu Momanu a declarat că îl susține pe doctorul Neacșu deoarece îi este „un bun prieten”. „M-a determinat să susțin această a doua echipă tocmai prietenia care mă leagă de doctorul Ilie Neacșu, dar și componența echipei care îl susține pe doctorul Neacșu”, a spus Corneliu Momanu. Deputatul a explicat și de ce a luat decizia de a nu mai candida la șefia organizației. „Nu poți conduce organizația de la București. M-am convins de acest lucru în acest aproape un an de cînd sînt parlamentar de Vrancea în Camera Deputaților”, a spus Momanu. Deși abia și-a anunțat candidatura, doctorul Ilie Neacșu nu ezită să sară la gîtul lui Săpunaru, declarînd că deputatul nu reprezintă o soluție deoarece „pune în față interesul personal și nu pe cel al partidului”. „Motivul pentru care am luat decizia de a candida este că întotdeauna la alegeri trebuie să fie minim doi candidați, ca membrii să poată opta. Eu și grupul de susținători considerăm că domnul Nini Săpunaru a primit destule de la partid; directorul vămilor românești, două mandate de deputat și nu a oferit nimic în schimb. Cred că sînt și alte persoane care merită să ocupe anumite demnități. Consider că domnul Săpunaru pune interesul personal înaintea interesului PNL”, a spus doctorul Ilie Neacșu, dornic, așadar, să aibă „alte persoane”, un ciolan de ros. El a declarat că a mers în 40 de organizații locale și a constatat că beneficiază de „sprijin și înțelegere”, ceea ce l-a făcut încrezător în victorie. „Lupii tineri” îl susțin pe Nini Săpunaru Deputatul PNL de Vrancea, Nini Săpunaru și-a anunțat candidatura la șefia PNL Vrancea încă din luna septembrie a.c.. A urmat o perioadă în care Săpunaru a organizat o campanie electorală internă, fiind prezent în mai toate organizațiile locale pentru a se asigura că se bucură de sprijinul acestora. Echipa care îl susține pe Nini Săpunaru este formată Eduard Lambrino, Cătălin Buscă, Maricel Soare, Romeo Seciu, toți fiind pretendenți la cele patru funcții de vicepreședinte al PNL Vrancea. Din Biroul Permanent Teritorial propus de Săpunaru mai fac parte Emilian Diaconu, fost vicepreședinte al Consiliului Județean și consilierul județean Anișoara Aioanei. În acest moment, Nini Săpunaru mai are avantajul că primarii comunelor Homocea, Sihlea, Slobozia Bradului îi susțin candidatura, ceea ce nu este deloc de neglijat, mai ales datorită trecerii și respectului de care se bucură primarul Valerică Zamfirescu, chiar și în fața unor lideri centrali de la București. Spre deosebire de Ilie Neacșu, deputatul Nini Săpunaru a declarat că „este un lucru foarte bun” faptul că mai există o altă candidatură. „Este o campanie internă a PNL și este dreptul fiecăruia să candideze la una din funcțiile de conducere. Mă bucur că a mai apărut o echipă care candidează împotriva noastră. În ceea ce-i privește pe cei strînși în jurul domnului Neacșu, nu am nimic de comentat”, a spus deputatul Nini Săpunaru. El a menționat că există o recomandare a conducerii centrale a PNL, potrivit căreia candidații la șefia organizațiilor nu trebuie să se atace între ei. Doctorul Ilie Neacșu pare să nu fi auzit totuși de această recomandare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?