Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Prefectul îl protejează pe şoferul inculpat pentru furt de conserve


Deși prefectul Ion Oprea a făcut tot ce i-a stat în putință ca să-l blameze pe secretarul Prefecturii, Constantin Mîndrilă, acuzat că în luna iulie a furat conserve din ajutoarele destinate persoanelor sinistrate, acum, el îl susține pe șoferul Prefecturii, Florin Cioarec, inculpat și el în același dosar. Florin Cioarec a putut fi văzut ieri, pe holurile Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), însoțit de doi juriști ai Prefecturii: Mioara Flenchea, cea care îi ține locul lui Mîndrilă, și Răduță Bornas. Mai mult, șoferului Florin Cioarec i s-a pus la dispoziție și o mașină a Prefecturii, marca Daewoo Cielo, cu numărul de înmatriculare VN-04-EOG, culmea, chiar cea cu care a fost prins cu sacii de conserve. Cioarec s-a aflat ieri la ICCJ, ca urmare a depunerii uunei cereri de strămutare a procesului de la Tribunalul Județean Vrancea, cerere depusă în urmă cu doar două săptămîni. Avocații susțin că, în condițiile în care la instanța supremă se dau termene la șase luni sau chiar un an, un termen atît de scurt naște semne de întrebare. Contactat de reporterii noștri, secretarul general al Prefecturii, Constantin Mîndrilă, suspendat din funcție prin ordin al ministrului Administrației și Internelor, a confirmat prezența celor doi juriști la instanța supremă și faptul că aceștia au folosit o mașină a Instituției Prefectului pentru a rezolva probleme personale. „Prefectul Ion Oprea este total subiectiv și îl susține întrutotul pe șoferul Florin Cioarec. Acesta a cerut strămutarea procesului invocînd motive politice mai mult decît discutabile. Dar, problemele personale nu trebuie rezolvate pe bani publici și nici cu ajutorul juriștilor Prefecturii care ar fi trebuit să fie la serviciu și nu la ICCJ. De aceea cred că prefectul Oprea recurge la orice mijloace pentru a-l scoate basma curată pe șoferul Cioarec, deși el este cel care a fost prins cu sacii de conserve”, a spus secretarul general al Prefecturii, Constantin Mîndrilă. Procurorul de ședință de la Înalta Curte de Casație și Justiție a propus respingerea cererii și continuarea procesului la Tribunalul Vrancea, considerînd că motivele invocate nu au susținere în realitate. Demersurile prefectului ar putea fi catalogate ca abuz în serviciu deoarece îi acordă asistență juridică șoferului Cioarec. Ion Oprea nu a putut fi contactat pentru a i se consemna punctul de vedere. Așteptăm ca și în acest caz, inspectorul-șef al IPJ, Viorel Åžerbănoiu să se autosesizeze și să demareze o anchetă, avînd în vedere că în cazul șefului administrației județene, Marian Oprișan, s-a autosesizat de cinci ori la solicitarea șefilor săi politici.

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?