Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631
Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631

Fiscul a recuperat 3,6 milioane lei de la datornici


Mai multe firme vrîncene au încercat să păcălească bugetul de stat cu peste 3,6 milioane lei noi prin nerespectarea prevederilor fiscale și declararea unor sume mai mici la impozitele și taxele care trebuiau plătite statului pentru activitățile desfășurate. Neregulile în contabilitatea firmelor au fost descoperite după 1.326 verificări desfășurate în ultimele trei luni de inspectorii fiscali de la Direcția Generală a Finanțelor Publice. Cei sancționați nu s-au grăbit să plătească amenzile acordate de finanțiști, fiind încasate doar 1,9 milioane lei. Inspecțiile au scos la iveală diferențe de impozite, taxe sau contribuții sociale, de 2,5 milioane lei noi, adică peste 25 miliarde lei vechi. Pentru sumele constatate s-au stabilit dobînzi de 473,7 mii lei și amenzi de 448,8 mii lei. Tot în urma controalelor, inspectorii au efectuat confiscări de 190,8 mii lei. Printre neregulile constatate s-au numărat, potrivit finanțiștilor, calcularea eronată a impozitului pe profit sau determinarea eronată a acestuia, datorită cuprinderii în baza de impozitare a cheltuielilor înregistrate cu toate că nu existau documente justificative. Societățile controlate nu au respectat nici modul de calcul al taxei pe valoarea adăugată. Inspectorii au constatat că nu s-au colectat taxele pentru bunurile degradate ca urmare a condițiilor improprii de depozitare sau au fost înregistrate în evidența contabilă venituri taxabile fără a fi colectată taxa pe valoarea adăugată. Au mai fost acordate sancțiuni pentru declararea eronată a taxelor, impozitelor și celorlalte contribuții datorate bugetului de stat, dar și pentru neefectuarea inventarului. Inspecțiile fiscale nu au ocolit nici firmele sau asociațiile familiale care își desfășoară activitatea în tîrguri,oboare, piețe, sau centre comerciale en-gros. La acestea s-au urmărit în special dotarea cu casă de marcat fiscală, respectarea legislației în domeniul alimentației publice. La cele 622 puncte de desfacere a firmelor controlate au fost aplicate amenzi de 282 mii lei, din care s-au confiscat 225 mii lei. În același timp au fost confiscați 490 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?