Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650
Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650

Liberalii ameninţă că vor rupe alianţa cu democraţi


Migrația politică între cele două partide, remanierea secretarilor de stat și ultimele declarații ale președintelui Traian Băsescu au fost cîteva dintre motivele disputelor dintre liberali și democrați la ultima ședință a conducerii Alianței. Potrivit unor surse din cadrul actualei puteri, cel mai vehement dintre liberali a fost vicepreședintele partidului, sentorul Puiu Hașotti, care le-a reproșat colegilor democrați declarațiile lui Băsescu legate de susținerea Monei Muscă pentru șefia Camerei. Hașotti i-ar fi reproșat și lui Boc declarațiile asemănătoare făcute de liderul PD. Mai mult, vicepreședintele PNL s-a arătat deranjat și de faptul că șeful statului a vorbit despre Parlamentul unicameral. Democrații Emil Boc, Cezar Preda și Vasile Blaga au încercat să-l liniștească pe Hașotti, spunînd-i că ei nu au nici o legătură cu declarațiile președintelui. Liberalul ar fi continuat însă cu reproșurile la adresa colegilor de Alianță, avertizînd chiar că protocolul dintre PNL și PD s-ar putea rupe dacă lucrurile vor evolua într-o asemenea direcție. În timpul ședinței, la care a participat și premierul Tăriceanu, democrații le-ar fi cerut socoteală liberalilor pentru declarațiile din ultima vreme pe tema creșterii TVA și i-au acuzat de „dictatură” în cadrul Alianței. Liderii PD ar fi spus că liberalii nu se consultă cu ei cînd fac anumite declarații publice în numele actalei puteri, că se consideră principalul partid de guvernămînt și că au acceptat ca foști membri ai PD să treacă la PNL. Este vorba despre doi consilieri din județul Galați, despre care liberalii susțin că i-au primit în partid cu acordul șefului PD din localitate. În privința migrației politice între cele două partide, Tăriceanu le-a cerut democraților să nu-i primească pe liberalii demisionari din Prahova. Subiectul remanierii secretarilor de stat a fost un nou prilej de dispută. Secretarul general al PD Vasile Blaga s-ar fi declarat nemulțumit și ar fi cerut schimbarea unor secretari de stat ai PNL, iar liberalii au replicat, criticînd activitatea secretarilor de stat democrați. Sursele citate mai spun că Ludovic Orban i-ar fi cerut lui Tăriceanu să manifeste o atitudine mai fermă în relația cu președintele Băsescu.

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?