Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Familia constructorilor l-a pierdut pe inginerul Cârnu


Familia constructorilor vrînceni l-a condus ieri pe ultimul drum pe inginerul constructor Ticușor Cârnu, răpus de o boală necruțătoare. Biserica din Petrești a fost ieri neîncăpătoare pentru cei care au dorit să îi aducă un ultim omagiu celui care a fost inginerul Cârnu. Alături de membrii familiei îndurerate, soția Doina și fiica Raluca-Gabriela, cei mai cunoscuți constructori din județ și nu numai, l-au însoțit pe ultimul drum pe unul dintre cei mai buni specialiști în construcții pe care i-a avut Vrancea în această perioadă. La doar 49 de ani, Ticușor Cârnu, mai avea multe de spus în domeniul construcțiilor, cînd boala l-a luat din această lume. Prieteni a avut mulți, datorită calităților umane și profesionale pe care le-a demonstrat de-a lungul timpului. Vrîncean din Străoane, după terminarea facultății, Ticușor Cârnu a lucrat la Trustul de Construcții Industriale, a colaborat cu societatea MBM Construct, pentru ca în ultima perioadă să-și deschidă propria firmă de construcții. Unul dintre cei mai apropiați prieteni ai inginerului Cârnu a fost patronul de la MBM Construct, Andrei Tănase, împreună cu care a tocit băncile facultății de construcții. Cei doi, colegi de grupă, în timpul studenției au colaborat și după încheierea studiilor. În cortegiul funerar s-au aflat și reprezentanți ai administrației județe și locale, respectiv de la Consiliul Județean și Primăria Focșani. De asemenea, printre cei care au dorit să fie alături de familie s-a aflat și fostul șef al IPJ, chestorul Silviu Crin Grosu, directorul de la Direcția Agricolă, Costică Neață și arhitectul Florin Mândru. De profesie constructor, primarul Decebal Bacinschi a fost unul dintre cei care l-au cunoscut foarte bine pe Ticu Cârnu. „Era un om excepțional, un soț deosebit, cu o familie închegată. Era un profesionist foarte bun, nu trebuia să discuți de două ori același lucru cu el. A avut în ultima perioadă o firmă de construcții care mergea foarte bine. Este păcat că s-a dus așa de tînăr”, a afirmat primarul Decebal Bacinschi. Alături de acesta, în cortegiu s-a aflat viceprimarul Neagu Nistoroiu, care a colaborat cu inginerul Cârnu pentru lucrările de investiții din municipiu. „A fost un om deosebit. L-am cunoscut mai bine în ultima perioadă, de cînd sînt la viceprimar. Era un om foarte bun, echilibrat, serios. Era recomandat de toată lumea și într-adevăr te puteai baza pe el atunci cînd era vorba de o lucrare, de un sfat. Este o pierdere pentru familia constructorilor din județ”, a afirmat viceprimarul Neagu Nistoroiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?