Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627

Întîmplări neAdevărate


– Dacă ieri vă povesteam că Băsescu și Oprișan s-au înțeles de minune cu ocazia vizitei președintelui României la Vadu-Roșca, astăzi vă prezentăm episodul doi. Am auzit că la Hotelul Flora din Mamaia, acolo unde se ține o ședință importantă a Uniunii Naționale a Consiliilor Județene, cine credeți că erau la braț, discutînd amical? Tot Băsescu și Oprișan. Noi nu credem nici în ruptul capului că, rămași la Focșani, șefii Alianței D.A. mureau de ciudă, dorindu-și să fi fost ei la Mamaia, ca să mai bage ceva strîmbe pe la Băsescu. Așadar, n-o fi dom’le, Oprișan cum tot încearcă să-l prezinte o gazetă de pe la noi, sponsorizată la greu de PNL-PD, de vreme ce Băsescu justițiaru’ îl ține aproape, aprobîndu-i acțiunile și încurajîndu-l pe al nostru prefect Oprea să colaboreze cu el. – Ieri, a fost instalat oficial în funcție noul subprefect, care i-a luat scaunul lui Merchea, tradus de propriul fiu cu veleități de șofer, dar fără carnet. Åži cum vă spuneam, invitații au așteptat, și-au tot așteptat, iar instalarea nu s-a produs decît după vreo oră. În birou la prefect, secretarul Victor Paul Dobre, de la Ministerul Administrației și Internelor, i-a ținut la taclale, în acest interval de timp, pe Ion Oprea și pe cei trei parlamentari ai Alianței D.A. Nu este deloc adevărat că i-a muștruluit bine pentru că mai marii de la București sînt foarte nemulțumiți de activitatea Prefecturii Vrancea, dar și a triadei Vraciu, Momanu, Săpunaru. Cert este că invitații s-au apucat de bîrfe și numai de bine nu vorbeau puterea PNL-PD, despre liderii căreia nu credem că s-ar fi spus că nu au… testicule. (Era celălalt termen, cel popular, dar nu putem scrie așa în ziar.) – Auzirăm că polițiștii au invitat presa din Vrancea, la o acțiune pe la miez de noapte. Numai că, adunați la poarta Poliției municipiului, ziariștii au așteptat în van să-și facă apariția vreun om al legii. Întrebînd de cel care ar fi trebuit să coordonze acțiunea, răspunsul ofițerului de serviciu a fost că e plecat de vreo trei ore. Or fi fost polițiștii puși pe glume, o fi fost vreo încurcătură, s-or fi hotărît infractorii să-și amîne propriile acțiuni, nu știm, că nu s-a dat vreo lămurire în acest sens. Cert este că polițiștii n-au mai plecat în acea noapte să-i prindă pe băieții răi. Oricum, noi nu credem că asta e o dovadă a „seriozității” polițiștilor și a „grijii” cu care tratează acțiuni care ar trebui să se finalizeze cu o captură de hoți, prostituate și alții care încalcă legea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?