Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

PNL-PD aplică proverbul „corb la corb nu-şi scoate ochii“


La trei zile de la producerea accidentului în care o mașină a Prefecturii a fost făcută zob de băiatul cel mic al subprefectului, nu s-a luat nici o măsură împotriva lui Manole Merchea și nici a fiului său minor. Deși recunoaște greșeala subprefectului, prefectul Ion Oprea îi ia în continuare apărarea lui Manole Merchea, iar șeful său de partid, șeful PNL Vrancea, Corneliu Momanu afirmă că „este o problemă dificilă care va fi discutată în cadrul ședinței Biroului Permanent”. Deși recunoscută, fapta subprefectului nu este totuși incriminată. Merchea și-a luat mașina de serviciu acasă, la sfîrșit de săptămînă, fiul său a sustras cheile și a mers să facă cumpărături deși nu avea carnet de conducere. Același fiu a făcut zob autoturismul Daewoo Nubira, în valoare de 12.000 de euro. Asemenea acțiuni trebuie sancționate și, cu toate astea, prefectul consideră, într-un comunicat, că este de ajuns ca înlocuitorul său să suporte „cheltuielile legate de reparația sau înlocuirea autoturismului”. Aceasta deși credibilitatea și seriozitatea Instituției Prefectului sînt serios zdruncinate. Åžeful lui Merchea pe linie politică, președintele PNL Vrancea, Corneliu Momanu spune că problema va fi pusă în discuția Biroului Permanent al partidului, dar nu consideră că este necesară demiterea din funcția de subprefect deși asemenea fapte nu reprezintă deloc un exemplu pentru comunitate. Ori tocmai asta ar trebui să reprezinte subprefectul – un exemplu de conduită civică, de respect pentru lege. Proverbul „corb la corb nu-și scoate ochii”, se aplică însă foarte bine liberalilor. „Este o problemă dificilă care va fi discutată în cadrul ședinței de joi a Biroului Permanent. Merchea nu a greșit cu nimic pe linie de partid și nu cred că va fi demis din funcția de subprefect”, consideră Momanu. Liberali vrînceni, „ocrotiți” de lege Că liberalii sînt pentru ai lor mumă pentru alții ciumă reiese și din atitudinea adoptată atunci cînd deputatul PNL, Nini Sãpunaru a accidentat grav o bătrînă, care a ajuns la spital cu picioarele rupte. Pe 12 decembrie 2003, Săpunaru a accidentat-o pe Bălașa Dinu, de 69 de ani din localitatea buzoiană Oreavu, chiar pe trecerea de pietoni. Femeia încerca să traverseze regulamentar strada, moment în care a fost lovită de un WV Bora, condus de deputatul Nini Săpunaru. „Bine cã nu a fost mai grav. Am evitat-o în ultima clipã”, a declarat cinic, la acea vreme, Nini Sãpunaru. Nu același lucru a spus femeia după patul spitalului, despre Nini Săpunaru. „Poliția ar trebui sã ia mãsuri ca și el sã fie pedepsit ca orice om, cã și noi sîntem la fel ca el. M-a nenorocit pe viațã”, ne-a spus la acea vreme Bãlașa Dinu. Timpul a trecut și nici pînă la această dată nu s-a dat o soluție privind accidentul în care a fost implicat deputatul Nini Săpunaru, deși accidentul a avut loc pe trecerea de pietoni. Liberalii au tăcut mîlc atunci, așa cum încearcă să facă și acum. Ce e pînă la urmă mai important pentru Alianța D.A.? Respectul față de lege, tratamentul egal în fața legii, indiferent cine este cel care a comis o infracțiune, sancționarea celui care a greșit sau protejarea membrilor PNL-PD chiar și atunci cînd aceștia au comis fapte grave? Din cîte s-a văzut pînă acum, Alianța preferă să ascundă sub preș murdăria din interiorul ei. Nu aceeași poziție au adoptat-o însă colegii lui Manole Merchea cînd a fost vorba să îl incrimineze pe Marian Oprișan, președintele Consiliului Județean și al PSD Vrancea. Atunci, ei acuzau tocmai faptul că șeful administrației județene ar fi folosit în interes personal mașina de serviciu. Liderii Alianței D.A. Vrancea au mers pînă acolo cu presiunile încît Oprișan a fost cercetat de PNA pe motiv că că ar fi dispus achiziționarea unui autoturism Audi S6 pentru Societatea de Drumuri și Poduri și că ar fi circulat cu el în interes personal. Parchetul Național Anticorupție a dispus însă neînceperea urmăririi penale a președintelui Consiliului Județean, procurorii stabilind că Marian Oprișan nu poate fi acuzat, deoarece lipsesc elementele constitutive ale infracțiunilor. Poliția face în continuare cercetări Serviciul Poliției Rutiere face cercetări pentru a stabili exact împrejurările în care s-a produs accidentul în care fiul minor al subprefectului a distrus o mașină a Prefecturii. „Facem în continuare cercetări pentru a stabili condițiile exacte ale producerii acestui eveniment rutier. Din cele declarate de minorul Teodor Merchea în seara acelei zile, a așteptat un prieten, care avea permis de conducere pentru a merge împreună la Supermarket Mara II. Prietenul nu a mai ajuns, așa că a luat mașina Prefecturii și a plecat de acasă. Cînd a ajuns în dreptul Supermarketului Mara II a văzut că acesta este închis. La întoarcere, datorită lipsei de experiență la volan, a intrat cu roțile într-o bordură și a fost proiectat în gardul de beton al stadionului”, a declarat subinspectorul de poliție Cătălin Stegărescu. Fiul subprefectului știa așadar la ce se expune în momentul în care a decis să plece la plimbare cu mașina Prefecturii. Rămîne de văzut ce propuneri vor înainta polițiștii care instrumentează acest dosar, către procurori. „Monitorul de Vrancea” cere, în continuare, demiterea din funcție a subprefectului Manole Merchea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?