Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608

Tăriceanu l-a dat afară pe „Dumnezeu“


Cererea „Monitorului de Vrancea” de demitere a subprefectului Manole Merchea a avut urmări. Ieri, premierul Călin Popescu Tăriceanu, totodată președintele PNL, a declarat că Biroul Permanent al partidului a decis retragerea sprijinului politic pentru subprefect și că el îl va destitui din funcție. Mai mult, primul-ministru s-a arătat nemulțumit de faptul că Merchea a ținut acasă mașina Prefecturii. Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că îl va demite pe subprefectul liberal de Vrancea, Manole Merchea. „La ședința Biroului Permanent Central (BPC), al PNL am discutat situația din județul Vrancea, unde odrasla subprefectului fură mașina pe care o folosește tatăl lui și provoacă accidente prin oraș”, a menționat Tăriceanu, declarîndu-se nemulțumit că Merchea ține acasă mașina Prefecturii. „Acest comportament nu îl putem accepta și de aceea BPC a decis retragerea sprijinului politic pentru subprefect, iar eu îl voi destitui din funcție”, a precizat premierul. „Biroul Executiv al PNL s-a întîlnit aseară (marți – n.r.) și a hotărît să-i retragă sprijinul politic domnului Merchea pentru funcția de subprefect. Am avut o discuție cu domnul Merchea care a spus că își va da demisia. Astăzi (ieri – n.r.) este plecat la București să-și prezinte demisia”, a spus, la rîndul său, președintele PNL Vrancea, deputatul Corneliu Momanu. Manole Merchea a avut ieri, toată ziua, telefonul închis, el neputînd fi contactat de reporterii noștri. Din declarația lui Momanu reiese însă că subprefectul a decis să demisioneze abia în momentul în care i-a fost clar că va fi destituit din funcție de premierul Tăriceanu. Vă reamintim că fiul cel mic al subprefectului de Manole Merchea, Teodor, a distrus, duminică dimineața, o mașină marca Daewoo Nubira, cu numărul de înmatriculare VN-04 MZA, aparținînd Prefecturii Vrancea. Tînărul, în vîrstă de 17 ani, fără permis de conducere, a plecat la plimbare cu mașina de serviciu a tatălui său, a pierdut controlul mașinii, care s-a izbit violent de un gard de beton. Manole Merchea a luat Nubira Prefecturii acasă, la sfîrșit de săptămînă și a lăsat cheile la îndemîna fiului său care, potrivit unor surse din anturaj, a mai plecat de cîteva ori să se plimbe cu mașina de serviciu a lui tăticu’. Fiul subprefectului este cercetat acum pentru conducere fără permis pe drumurile publice, urmînd să i se întocmească dosar penal. Cum rămîne însă cu furtul autoturismului? Însuși premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat că „odrasla subprefectului FURÄ‚ mașina pe care o folosește tatăl lui și provoacă accidente prin oraș”. Poate polițiștii se vor autosesiza măcar în urma afirmațiilor premierului. Furtul se pedepsește cu închisoare între 3 și 15 ani, pedeapsă redusă la jumătate în cazul minorilor. De remarcat că atît prefectul Ion Oprea, cît și deputatul liberal Corneliu Momanu, cei care i-au luat apărarea subprefectului încercînd să diminueze din gravitatea evenimentelor, au fost contraziși chiar de șeful lor, Călin Popescu Tăriceanu. Faptul că Oprea și Momanu nu au înțeles sau nu au vrut să înțeleagă cît de grav este ceea ce a făcut fiul lui Merchea și implicit, subprefectul, ar trebui, de asemenea sancționat. În definitiv, atît prefectul cît și deputatul ar trebui să garanteze respectarea legii și să se asigure că cei care au greșit vor fi sancționați. În schimb, ei au considerat că Merchea nu trebuie destituit și că trebuia doar să plătească pagubele materiale, de parcă ar fi fost un oarecare și nu un reprezentant al Guvernului în teritoriu, care ar fi trebuit să constituie un exemplu pentru comunitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?