Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Cazurile de intoxicaţii şi diaree fac ravagii printre copii


Zeci de copii au ajuns pe patul spitalului în ultimele luni ale anului, din cauza alimentelor alterate. Dulciurile, iaurturile cu fructe și produsele de fast food au fost cele care au provocat cele mai multe îmbolnăviri în rîndul copiilor. Numai într-o singură gardă medicii spun că internează în medie cam patru-cinci cazuri de copii cu intoxicație alimentară. „Probabil, căldura care a fost în ultimul timp a determinat alterarea acestor produse. Gama lor a fost foarte diferită. Am avut cazuri de copii care s-au îmbolnăvit și de la pufuleți. De aceea este foarte bine ca în perioada de vară părinții să fie foarte atenți la alimententele pe care le consumă copiii”, a precizat medicul George Munteanu, șeful secției de Pediatrie a Spitalului Județean. Cazurile de intoxicațiile alimentare, împreună cu cele de diaree, specifice și ele anotimpului cald, au umplut pînă la refuz secția de Pediatrie. Numai ieri, în secția Pediatrie, în cele 60 de paturi existente se aflau internați 70 de copii, ceea ce înseamnă cu unii dintre ei au fost obligați să stea și cîte doi în pat. „Sînt perioade cînd sîntem mai aglomerați, iar altele cînd saloanele sînt mai lejere. Chiar și așa, încercăm să ne descurcăm”, a precizat medicul George Munteanu. Intoxicația alimentară, boala fără vîrstă Doctorul anunță că nu există o anumită vîrstă la care organismul copilului este mai sensibil și predispus la intoxicații, din contră, pericolul este același la toate vîrstele. ” Ne vin copii de 1 an, un an și jumătate, vîrstă la care se diversifică alimentația, pînă la copii de 16 ani. De obicei, bolnavii se însănătoșesc după două sau trei zile, dar în anumite cazuri, ei își pot reveni și în 24 de ore. Întîmpinăm probleme în ceea ce privește simptomatologia, care este diversificată” a declarat medicul șef al secției de pediatrie a Spitalului Județean, George Munteanu. El a mai adăugat că majoritatea părinților vin destul de tîrziu cu cei mici la spital, de obicei ei merg în farmacii și se interesează ce să cumpere și ce să administreze copiilor în astfel de cazuri, ceea ce nu este recomandat. În cazul intoxicațiilor, tratamentul corespunzător se face cu ajutorul antibioticelor, iar de multe ori se intervine și cu perfuzii. Pentru a evita totuși intoxicarea, medicul recomandă o alimentație naturală, care constă în hrană proaspătă, fructe și legume. „Este sezonul fructelor, al legumelor și este păcat să nu profităm de ce ne oferă natura. Trebuie evitate cît mai mult alimentele conservate, îndeosebi alimentele care nu sunt depozitate în figidere și congelatoare și trebuie văzută data de expirare a prodului înscrisă pe ambalaj”, a mai precizat doctorul George Munteanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?