La Nănești, oamenii sînt la fel de disperați ca la început. Pentru unii dintre ei, viața nu va mai fi niciodată la fel ca înainte. Casele, care n-au căzut din prima, acum se înclină periculos spre pămîntul de sub apele ce nu vor să se retragă. Iar cele care au rezistat viiturii sînt atît de pline de noroi încît proprietarii lor nu vor reuși să le mai scoată la lumină vreodată. Dintre toți, bătrînii sînt însă cei mai lipsiți de speranță. Stau pe marginea drumului și dorm direct pe jos sau pe cele cîteva lucruri ude pe care au reușit să și le mai salveze. Steluța Avram, de 69 de ani, avea, pînă săptămîna trecută, o gospodărie. A muncit la ea cît au ținut-o puterile iar serile și le petrecea în așternuturi curate. De 30 de ani, femeia este văduvă. Åži-a crescut cei patru copii cu dragoste nesfîrșită și a suferit cum numai o mamă poate s-o facă atunci cînd unul dintre ei a trecut în neființă. Ceilalți trei au crescut și s-au împrăștiat pe la casele lor, dar cîtă plăcere-i făcea să-i întîmpine atunci cînd o vizitau… Acum nu mai poate face acest lucru. Acum nu mai poate face nimic. Într-o clipă, casa i-a fost devastată de ape. Lucrușoarele adunate o viață, chiar și cele „de moarte”, s-au nămolit în așa hal încît nu mai pot fi scoase la lumină. Cît a putut, tanti Steluța și-a scos din casa ce stă să cadă toate lucrurile. Åži le-a înșirat pe garduri, pe porți, pe scaune, pe mobilele învălmășite prin ogradă, ca-ntr-o expoziție sinistră. Una din fiicele ei și-a luat trei zile liber de la serviciu și a venit s-o ajute. Spăla preșuri în apa tulbure încercînd să-i aline mamei sale deznădejdea. „Nu mai am nimic, iar casa o să cadă, sînt sigură. Nu mai am unde să dorm. Ce să mă fac eu mai departe? Am pensie de CAP de 530 de mii și pensia de urmaș după bărbatu-meu, de 800 de mii. Cum să-mi mai fac eu casă? Azi noapte am dormit pe o ușă. Am pus-o jos și m-am culcat pe ea. Așa am ajuns…”, plîngea femeia, umblînd cu picioarele goale în apa mizerabilă. Nici fiica ei, care a venit să o ajute, nu are unde să doarmă. Mai mult, ea reclamă faptul că autoritățile locale acționează preferențial. „Nu se gîndește nimeni la oamenii ăștia! S-au dat saltele, dar numai la cunoștințe. Dar noi unde dormim? Înțeleg că stăm în stradă, dar cît poți sta așa? Nu doar oamenii din sat dar și noi, care am venit să-i ajutăm, unde să dormim? Åži cizme de cauciuc s-au dat dar tot așa, după preferințe. Nu este normal ce se întîmplă, dar nu face nimeni nimic”, a spus, revoltată, femeia. „Stăm două familii într-o curte, dar nu ne lasă inima să-i lăsăm aici” Åži mai gravă era ieri situația în gospodăria lui Neculai și Maria Pascu, de 83, respectiv 73 de ani, din Nănești. „Omul meu e veteran de război și este și invalid de ani de zile. Eu am diabet, în plus am o fată bolnavă aici cu mine, are epilepsie. Cînd a venit apa mare am reușit de l-am scos întîi pe bărbatu-meu. Dacă nu veneau militarii muream toții”, plîngea Maria Pascu. Ieri, casa femeiii era deja goală. O nepoată venită cu căruța tocmai de la Hanul Conachi, a ajutat-o să-și scoată toate lucrurile și să le ducă la ea. Cu durere nesfîrșită își privea Maria casa care sta să se prăbușească. Nici prin vis nu i-a trecut că va veni o zi în care va fi forțată să o părăsească. „Ce se fac ei, oameni bătrîni? Au pierdut tot ce-au strîns o viață. Tot ce-am cărat ieri, mobile, lucruri, nu mai ai ce face nimic cu ele. I-am spus primarului de la Hanu Conachi să le dea și lor o bucată de pămînt să-și facă o cameră pe el dar nu vrea. De parcă nu sîntem cu toții români… Åži noi o ducem greu, stăm două familii într-o curte, dar nu ne lasă inima să-i lăsăm aici, doar sînt rudele noastre”, a spus nepoata Mariei. Pe drumul ce desparte Năneștiul în două, asemenea povești de viață sînt parcă nesfîrșite. Iar oamenii le spun cu durere oricui se opresc să-i asculte. „Sînt văduvă de 16 ani, cu trei copii. Mi-a murit omul dar eu mi-am crescut copiii și m-am rînduit, așa cum am putut. Acum mi-a căzut casa. Ce să mai fac? Am stat la școală la Vulturu. După aia la Călieni. Acum dormim la cămin, aici, pe jos, nici măcar pe saltele…”, a spus Åžtefana Bucșă, o altă femeie cu casa la pămînt. La ce să mai spere și unde să se ducă? Oamenii din Nănești primesc vizitele oficialităților cu sufletele înghețate de disperare. Ei știu că mai-marii vin și pleacă, lăsîndu-i în aceeași nenorocire. Sînt oameni muncitori, demni, care astăzi se află în situația de a trăi din ce le dau alții. Cei mai mulți nu au făcut asta niciodată. Cei mai mulți, chiar săraci, au supraviețuit numai prin puterile lor…
