Printre argumentele efortului propagandistic de a micșora importanța tragediei din țară se numără și raportarea la alte țări din europa și din lume. Komisarii presei cotroceniste invocă inundațiile din Germania și Olanda pentru a dovedi că se dramatizează cînd e vorba de inundațiile din România. Desigur, inundațiile din Germania n-au stîrnit atîta compasiune în rîndurile nemților. Chiar dacă – și pot depune mărturie- televiziunile au înfățișat o realitate dramatică, totuși, secvențele n-au impresionat atît de mult. Au sentimentalizat televiziunile tragedia din România? Firește că nu. Milioane de telespectatori au fost impresionați nu atît de atacul terorist al apelor, cît mai ales de victimele acestui atac. De parcă apele n-ar fi acoperit satele, ci, dimpotrivă, le-ar fi dezgolit, zilele din urmă au dezvăluit clasei politice, jurnaliștilor, intelectualilor noștri adevărata realitate românească. Åži în Germania și Olanda au fost mii de persoane evacuate. Erau însă persoane care s-au urcat în mașini, în tractoare și au plecat. La noi, cei din Nămoloasa, Vadul Roșca n-au avut în ce să se urce. Majoritatea țăranilor n-au nici măcar căruțe. Au fost criticați sătenii că nu vor să plece din calea apelor. Că preferă să moară mai degrabă decît să-și părăsească locuințele. Nimeni nu s-a întrebat de ce s-au comportat așa. Erau sinucigași? Evident, nu. Erau oameni care știau ce se poate întîmpla în România de azi. Åžtiau că după plecarea lor pot veni hoții. Åžtiau că vor fi duși să stea mai rău decît vitele. Åžtiau mai ales că după trecerea apelor vor rămîne singuri. Åži aveau dreptate. Toată atenția autorităților s-a îndreptat în ultimile zile asupra Vrancei. Victime ale inundațiilor au fost însă și cei din Banat. Își mai amintește cineva de ei? Multe televiziuni și-au titrat edițiile speciale: Cele două Românii. Perfect adevărat. Apele au dovedit că există două Românii. Una a avatarurilor maritale ale lui Mutu, a bijuteriilor de la recepțiile fastuoase, a mașinilor de ultimă modă. Alta a țăranului din Vadul Roșca, din Nămoloasa, din Nănești. A țăranului care are drept singură avere vaca. A țăranului care are casă din chirpici. Inundațiile au obligat televiziunile să arate în reportaje zguduitoare case din chirpici, țărani îmbătrîniți, lucruri ieftine. Pentru prima dată după decembrie 1989 telespectatorii au văzut că există și o altă Românie decît cea a luminilor din centru. Dacă n-ar fi fost inundațiile, mai mult ca sigur, această Românie n-ar fi ajuns în prime-time. Pentru că de această Românie, România de dincolo de Chitila nu s-a ocupat nimeni pînă acum. Dacă televiziunile ar fi difuzat reportaje și despre viața de la Vadul Roșca probabil că mulți dintre noi ar fi surîs auzindu-i pe politicieni vorbind de reformă, de democrație. Asta deoarece, realitățile hîde, dezvăluite acum de către televiziuni sunt rezultatul capitalismului sălbatic din România ultimilor 15 ani. Al capitalismului sălbatic, în care reforma și democrația au dus la sărăcirea absolută a multora și la îmbogățirea deșănțată a cîtorva.
