Familiile care au ghinionul ca dintre membrii ei unul să fie răpus de bătrînețe sau cu handicap ajung fie în situația de a renunța la serviciu pentru a-l îngriji pe acesta, fie de a tocmi pe cineva care să facă acest lucru cît timp ei lipsesc de acasă. Nu există zi în care, la rubrica de mica publicitate a ziarelor, să nu fie un anunț prin care cineva să nu caute „persoană serioasă pentru îngrijire” fie bătrîni, fie persoane cu handicap. Prea rar răspune însă cineva la aceste apeluri deseori disperate, iar despre vreo instituție sau ONG din Vrancea care să califice îngrijitori la domiciliu sau asistenți personali nici nu poate fi vorba! „Caut femeie îngrijire permanent bătrînă”, „doresc îngrijitoare bătrîn nevăzător, la domiciliu, ofer masă, casă și două milioane lei”, cam așa sună, în general, anunțurile prin care familii din diverse localități ale județului nostru încearcă să găsească persoane care să poarte de grijă membrilor lor puși la pat de boală sau bătrînețe. Disperarea acestor oameni este lesne de înțeles atîta timp cît pur și simplu nu au unde să găsească un îngrijitor calificat, iar persoane dispuse să șteargă la fund un bătrîn, să-l spele, să-i schimbe pamperșii, să-l întoarcă pur și simplu de pe o parte pe alta și să fie tot timpul amabil și răbdător, sînt extrem de rare. Åži apoi, chiar dacă salariul pus la bătaie de solicitant și condițiile oferite de acesta sînt mai mult decît decente, nimeni nu poate garanta seriozitatea persoanei care răspunde la anunț, oferindu-și serviciile. Un focșănean a povestit reporterilor noștri, cu condiția anonimatului, trista sa experiență. Cum mama sa, văduvă, care locuiește într-un sat vrîncean, a ajuns să zacă la pat în urma unei boli, s-a dat peste cap să-i găsească un îngrijitor. „În sat nu s-a arătat nimeni dispus să stea cu mama contra unui salariu pe care i-l asiguram, așa că am dat și eu, ca atîția ajunși în situația mea, anunț la ziar. La un moment dat mi-a răspuns cineva, o femeie cu care m-am întîlnit și care a explicat că este în șomaj și ar vrea să cîștige un ban în plus. A zis că poate să stea cinci zile pe săptămînă cu mama și să vină două zile acasă, timp în care să mă duc eu la țară. Este adevărat că nici eu nu am fost foarte atent, nu i-am cerut buletinul, dar mi-a spus că să vin s-o iau cu mașina de la ea de acasă, de la un bloc de la gară, în ziua cînd trebuia s-o duc la țară. Am găsit-o în fața blocului, am luat-o, am dus-o și timp de o lună totul a mers foarte bine, eram mulțumit. Apoi, cînd am ajuns într-o vineri seară la mama, cum ne-am înțeles, am găsit-o pe mama într-o mizerie de nedescris. Din casă lipseau televizorul, cîteva pături, un covor și mașina de spălat cu storcător plus toate alimentele pe care le dusesem acolo. Bine-nțeles că femeia respectivă nu stătea la blocul de la gară, nimeni nu știa nimic de ea, iar mama mi-a spus că plecase în acea dimineață pînă la magazin, și nu s-a mai întors”, a povestit bărbatul. În urma pățaniei el a decis să o plătească pe cea mai mică dintre surorile mamei sale, pensionară, și să o aducă de la Tîrgu Neamț pe post de îngrijitoare. „O soluție de compromis, pentru că nici eu nici soția mea nu ne permitem să renunțăm la serviciu, cel puțin deocamdată”, a explicat omul. Experiența trăită de el poate fi, desigur, o simplă întîmplare pe care, totuși, nimeni nu și-ar dori să o trăiască. O altă persoană s-a adresat cotidianului nostru în speranța că există în Vrancea o instituție care poate pune la dispoziția celor ce au nevoie, îngrijitori la domiciliu calificați. Femeia știa că în alte județe există așa ceva și spera ca același lucru să se găsească și în Vrancea. Din păcate însă, la noi nimeni nu s-a gîndit încă la asta. „Am avut destule cereri de asistenți personali” Contactată de reporterii noștri, Daniela Nicolaș, directorul Direcției pentru Protecția Persoanelor cu Handicap, a declarat că într-adevăr, au existat destule solicitări de asistenți personali. „Din păcate, la noi nu este nimeni care să califice asistenți personali. La un moment dat Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap spunea că va derula un asemenea proiect, prin care asistenții personali să fie calificați ca și asistenții maternali, dar nu s-a făcut nimic. Sînt mulți care-și caută asistenți personali, dar legea nu prevede calificarea lor și majoritatea care sînt angajați, sînt membrii ai familiei în care trăiește persoana cu handicap. Fundațiile ar putea să-și ia acreditare pentru calificarea profesională a asistenților personali, dar deocamdată nimeni nu a făcut așa ceva”, a declarat Daniela Nicolaș. Reamintim cititorilor că asistenții personali sînt angajații primăriilor. Mulți se feresc însă de această meserie și din cauza faimei de rău-platnic pe care și-a făcut-o consiliile locale. Totodată, legea prevede dreptul de a avea asistent personal doar persoanelor încadrate în gradul I de handicap, nu și celor care ajung să nu se mai poată mișca din pricina bătrîneții. Astfel, cel puțin deocamdată, persoanelor care au nevoie de cineva care să poarte de grijă unui membru nepuncios al familiei nu le rămîne decît șansa anunțului la mica publicitate și speranța într-un eventual noroc. Ce zice legea Potrivit legislației în vigoare, asistent personal este persoana care supraveghează, acordă asistență și îngrijire copilului sau adultului cu handicap grav. În această funcție poate fi încadrată persoana care îndeplinește următoarele condiții: are vîrsta minimă de 18 ani împliniți; nu a fost condamnată pentru săvîrșirea unei infracțiuni care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției de asistent personal; are capacitate deplină de exercițiu; are o stare de sănătate corespunzătoare, atestată de medicul de familie sau pe baza unui examen medical de specialitate; a absolvit cel puțin cursurile învățămîntului general obligatoriu, cu excepția rudelor și finilor pînă la gradul IV inclusiv ale persoanei cu handicap grav, precum și a soțului sau soției în situații excepționale, la propunerea asistentului social din cadrul primăriei localității unde domiciliază cel ce urmează să fie asistent personal; semnează un angajament, ca act adițional la contractul individual de muncă, prin care își asumă răspunderea de a realiza integral programul individual de recuperare și integrare socială a persoanei cu handicap în cazul în care există un asemenea program. Totuși, legea nu impune nici un fel de calificare necesară acestor persoane. Unii pot considera că munca de asistent personal nu necesită cine știe ce abilități și cunoștințe. Totuși, numai cine s-a aflat în situația de a avea nevoie de așa ceva cunoaște cîtă răbdare, înțelegere, delicatețe ba chiar și forță sînt necesare pentru a practica astfel de meserie. E drept că actele normative în vigoare dau dreptul de a avea asistent personal doar persoanelor cu handicap grav însă sînt situații în care nici acestea și nici cei pentru care handicapul grav îl constituie pur și simplu bătrînețea nu au un astfel de om lîngă ei. În condițiile în care există familii dispuse să plătească din propriul buzunar persoane calificate ca îngrijitori la domiciliu sau asistenți personali, fără să apeleze deloc la bugetul statului, e greu de înțeles de ce nimeni nu s-a gîndit să demareze un asemenea curs. S-ar evita astfel situațiile neplăcute exemplificate la începutul acestui articol, iar primarii ar putea dormi mai liniștiți…
