Trei femei și un bărbat de cetățenie germană au murit, iar un buzoian se află în stare gravă la Spitalul Județean, după ce au fost implicați, ieri, într-un accident de circulație produs la intrarea în Dumbrăveni dispre Tîmboiești. Victimele și-au găsit sfîrșitul după ce autoturismele în care se aflau, un Ford Focus și o Dacie break s-au izbit frontal de un camion staționat pe prima bandă de mers a șoselei. Echipele de descarcerare au muncit aproape jumătate de oră pentru a scoate dintre fiare trupurile celor. La locul accidentului s-a deplasat și conducerea IPJ Vrancea, reprezentată de comisarul-șef Săndel Doagă și comisarul Ionel Popescu. Patru oameni și-au găsit sfîrșitul, ieri, într-un accident înfiorător produs pe fondul vitezei și neatenției în conducere pe un carosabil umed. Tragedia a avut loc la scurt timp după ce un tir înmatriculat în Republica Moldova s-a oprit pe prima bandă de mers, iar în spatele acestuia s-au proptit pe rînd un Ford Focus și mai apoi o dacia Break. În urma primului impactului, toate cele trei persoane aflate în Ford Focus, Andreas Schmit (41 ani), cetățean german, dar și surorile Nadezda Chiochi (25 ani)-basarabeancă repatriată în România și șoferița Mariana Caterina Chiochi, (26 ani)-din Călărași, Republica Moldova, au murit pe loc. Impactul cu tirul a fost atît de puternic încît Fordul a fost proiectat la cîțiva metri pe contrasens, după ce, potrivit martorilor, înainte s-a răsucit de mai multe ori pe șosea. La cîteva secunde de la prima tamponare, o Dacia break cu numărul de înmatriculare BZ O2 BVP, care se afla în spatele Ford-ului s-a izbit și ea frontal de TIR-ul staționat. Åi de această dată bilanțul a fost unul nefericit, pasagera din dreapta șoferului, Vasilica Sofron ( 50 ani) a murit pe loc. Soțul ei, aflat la volanul autoturismului, a suferit la rîndu-i răni grave și se află în stare de inconștiență la Spitalul Județean. „Viteza domnule, a fost de vină. Mergeau foarte tare, cred că aveau 160 de kilometri la oră. Se vede după cum arată mașina că aveau viteză foarte mare”, ne-a declarat un martor al accidentului, marcat de cele văzute. Din Ford și din Dacie nu au mai rămas decît două maldăre de fiare contorsionate, aceasta după ce echipele de descarcerare s-au chinuit mai bine de o jumătate de oră să elibereze din prinsori trupurile pasagerilor. „Cînd am ajuns noi, femeia din Dacie era deja moartă. Primii care s-au dus la accident au fost cadrele medicale de la substația Dumbrăveni, care l-au laut pe șoferul din dacie. Imediat, noi am plecat cu celelalte echipaje la locul accidentului, în speranța că vom mai găsi supraviețuitori. Din păcate toți ceilalți erau morți”, ne-a declarat medicul Nicolae Vărășciuc, directorul Serviciului Județean de Ambulanță. Buzoianul Orbut Åofron a ajuns în stare de inconștiență în secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean, cu traumatism cranio cerebral și alte politraumatisme. Tirul a rămas fără combustibil Poliiștii au stabilit că șoferul tirului nu a fost vinovat de producerea accidentului, el oprind autovehiculul pentru a comuta alimentarea acestuia pe rezervorul suplimentar. „S-a stabilit că șoferul tirului a oprit pentru a comuta alimentarea acestuia pe rezervorul suplimentar, deoarece cel pe care-l folosise era pe terminate. Cele două autoturisme s-au izbit de tir datorită neatenției în conducere și neadaptării vitezei la condițiile meteo”, ne-a declarat subcomisarul Alexandru Cara, de Poliția Rutieră Vrancea. Din cauza intervenției echipelor de descarcerare dar și a celor de la Poliția Rutieră, circulația pe E 85 a fost blocată aproximativ o oră, iar pe șosea s-au creat cozi în ambele sensuri de mers de aproape 3 kilometri. Acesta este cel mai grav accident rutier petrecut pe șoselele județului de la începutul acestui an.