Ediția: Joi 14 August 2025 Nr. 6942

500 de sobe oferite de Biserică sinistraţilor din localităţile afectate de inundaţii

            Arhiepiscopia Dunării de Jos implementează, prin grija slujitorilor Sfintelor Altare şi a credincioşilor mobilizaţi în comunităţile parohiale din ţară şi din străinătate, un nou program de ajutorare a sinistraţilor afectaţi de inundaţii din judeţul Galaţi, care constă în oferirea a 500 de sobe.

            „Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopia Dunării de Jos a planificat ca în această perioadă să se desfăşoare o altă etapă a sprijinului prin oferirea a 500 de sobe noi familiilor sinistrate care nu mai au posibilitatea de a-şi încălzi propriile locuinţele, întrucât multe sobe din casele inundate au fost parţial sau complet distruse. (…)

Sobele au fost descărcate şi preluate de beneficiari, conform unei situaţii întocmite de reprezentanţi din cadrul Consiliilor şi comitetelor parohiale”, se arată într-un comunicat de presă remis, luni, de Arhiepiscopia Dunării de Jos. În paralel cu acest program, în judeţul Galaţi se desfăşoară şi programul prin care aproximativ 3.000 de familii primesc din partea Bisericii câte un metru ster de lemne de fag pentru sezonul rece.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?