Ediția: Joi 14 noiembrie 2024 Nr. 6758
Ediția: Joi 14 noiembrie 2024 Nr. 6758

Un gest venit din suflet pentru 20 de copii din Mărășești

          Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, în Protoieria Panciu a continuat seria de activități filantropice datorate implicării preoților din parohii în viața de zi cu zi a credincioșilor, în special a celor aflați în dificultate. Într-o lume din ce în ce mai agitată, mai secularizată și plină de provocări, este absolut necesar ca spiritul dragostei creștine să se manifeste în mod concret. Astfel, vineri, 25 octombrie 2024, preoții din cadrul Cercului pastoral Mărășești au fost prezenți la Centrul de Zi Socio-Educațional din oraș, unde au oferit un mic ajutor beneficiarilor așezământului, anume 20 de copii, cu vârste cuprinse între 10 și 16 ani, constând în articole vestimentare, alimente și produse de igienă personală, care au provenit din donații. Bucuria adusă copiilor a fost cea mai frumoasă mulțumire pe care o puteam primi pentru efortul depus, iar această mulțumire a fost încununată de un program artistic susținut de beneficiari pentru inițiatorii activității. La finalul zilei, am realizat că nu doar copiii au avut ceva de câștigat, ci și noi, cei implicați, deoarece am învățat o importantă lecție despre credință, nădejde și dragoste – valori esențiale pentru toți creștinii.

Pr. protopop Cristinel Popa

Protoieria Panciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?