Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Impozit pe vînzările de locuinţe


Tranzacțiile imobiliare efectuate de persoanele fizice vor fi impozitate de la 1 aprilie cu o cotă de 10%. Aceasta va fi aplicată la diferența dintre prețul de vînzare și cel de cumpărare al locuinței. Potrivit proiectului realizat de către specialiștii Ministerului Finanțelor Publice, cîștigurile din tranzacțiile imobiliare vor fi impozitate numai dacă persoana respectivă a deținut imobilul în proprietate pentru o perioadă mai redusă de trei ani. O precizare importantă este cea referitoare la modul în care se va face impozitarea. Astfel, impozitul nu va fi aplicat retroactiv, adică nu vor fi impuse tranzacțiile inițiate înainte de 1 aprilie. Pentru ca măsura să nu devină prea nepopulară, specialiștii MFP au precizat că persoanele fizice vor beneficia de o cotă forfetară de deducere de 5% din valoarea impozitului datorat. Aplicarea noului impozit este una dintre consecințele negocierilor realizate de către guvernanți și experții Fondului Monetar Internațional. Pentru acoperirea unor găuri create în bugetul de stat de peste 30.000 miliarde de lei prin introducerea cotei unice de impozitare, finanțiștii Guvernului au decis majorarea de la 1 aprilie a unor impozite pentru persoanele fizice și cele juridice. Printre altele, cota de impozit pentru pentru tranzacțiile imobiliare realizate de companii va fi majorată de la 10% la 16%. De asemenea, impozitul pe dobînzi și cîștigurile de capital va crește de la 1% la 10%, iar dobînzile obținute de nerezidenți vor fi impozitate cu o cotă majorată de la 5% la 10%. Acestea nu sînt însă singurele măsuri recomandate de experții FMI. Conform calendarului aprobat de Guvern, prețul la gaze naturale va crește, la 1 aprilie a.c., la 95 dolari/mia metri cubi și va fi majorat, ulterior, în alte două etape, respectiv la 105 dolari/mia metri cubi, la 1 iuli, și la 110 dolari/mia metri cubi, la 1 octombrie 2005. Noile tarife reprezintă o creștere totală de 20-25% față de nivelul înregistrat în prezent. Concomitent cu aceste creșteri de tarife va fi efectuată și o majorare a accizelor la uleiuri minerale, tutun și alcool, conform valorilor stabilite deja în negocierile cu Uniunea Europeană. Majorarea accizelor se va realiza, de asemenea, cu trei luni mai devreme față de termenul inițial, respectiv de la 1 aprilie, în loc de 1 iulie 2005. Executivul ia de asemenea în calcul și o majorare suplimentară a accizelor, la sfîrșitul acestui an, în cazul în care se va constata că veniturile colectate la acest capitol sînt mai mici decît estimările.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?