Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635
Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635

Liberalii vrînceni şi-au dus susţinătorii să voteze la Buzău


Un grup de alegători vrînceni, mobilizat și organizat de consilierul județean PNL Anișoara Aioanei, s-a îmbarcat ieri dimineață într-un autocar și a votat în satul Măcrina, comuna Puiești, județul Buzău. Faptul a fost confirmat de Diana Nemeș, șef birou presă al Organizației PSD Buzău, care a declarat reporterilor noștri că autocarul cu numărul de înmatriculare VN-02-CYO nu a fost singurul care a sosit în respectiva localitate cu persoane care au ales să voteze… în deplasare! Grupul format din 15 persoane, atît din Focșani, cît și din alte localități ale Vrancei dar și din Rîmnicu Sărat, s-au îmbarcat ieri într-un autocar din fața Policlinicii nr.2 și au plecat spre comuna Puiești, județul Buzău, unde și-au exercitat dreptul cetățenesc. După care s-au întors liniștiți la casele lor, într-o atmosferă de înmormîntare. „Am fost contactat de profesoara Aioanei de la Åžcoala nr.5 care a sunat la noi spunînd că vrea să facă cursa asta și a plătit două milioane lei. Am plecat pe la 9.30 din fața Policlinicii nr. 2 Focșani și am mers la Puiești, la căminul cultural, unde au zis că au o întrunire. S-au întîlnit acolo cu niște tineri, au intrat în căminul cultural, au ieșit. O parte dintre persoane au rămas acolo fiindcă erau din localitatea respectivă, dar restul ne-am întors la Focșani. Am ajuns înapoi aproximativ pe la orele 13.00. Nu cunosc nici una dintre persoanele care au fost în autocar, dar majoritatea aveau vîrsta în jur de 30-40 de ani. Cînd au venit de la căminul cultural spuneau ceva de votare, că se poate vota oriunde. Oricum, nu au vorbit aproape deloc în autocar, n-au vrut nici muzică, de ziceam că mă duc la mort”, a declarat Alexandru Măciucă, șoferul autocarului. Pe lista vrîncenilor care au votat în deplasare se numără și cîteva cadre didactice. O educatoare de la grădinița nr.18, contactată telefonic de reporterii noștri, a recunoscut practic că s-a aflat în autocarul respectiv împreună cu soțul, dar a rămas pur și simplu mută cînd a fost întrebată de ce a ales să voteze în alt județ. Peste 100 de „turiști” din alte județe au votat la Buzău Diana Nemeș, șeful biroului presă al Organizeției PSD Buzău a confirmat că persoanele aflate pe lista cu pricina au pus ștampila de vot în secția de votare din căminul cultural al satului Măcrina, unde au fost înregistrați pe liste suplimentare. „Nu au fost singurii , au mai fost autocare care au adus persoane din alte județe să voteze în județul Buzău”, a declarat Diana Nemeș. Potrivit Mediafax, peste 100 de „turiști” cu domiciliul în Vrancea, Galați și București au votat în patru secții din județul Buzău. Membrii birourilor de la aceste secții s-au trezit cu cetățeni din respectivele județe, care au coborît din autocare și au cerut să voteze susținînd că sînt în tranzit și că nu vor ajunge în localitățile de domiciliu pînă la ora închiderii urnelor. Printre aceste persoane s-a aflat și grupul organizat de Anișoara Aioanei. Cu toate eforturile depuse de reporterii „Monitorului”, organizatoarea deplasării, consilierul județean PNL Anișoara Aioanei, nu a putut fi contactată. Soțul său ne-a comunicat însă că se află în teren și nu are telefon mobil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?