Ediția: Luni 3 iunie 2024. Nr. 6640
Ediția: Luni 3 iunie 2024. Nr. 6640

Candidaţi şi partide la turul al doilea


Odată cu anunțarea rezultatelor oficiale, vom intra în campania pentru turul al doilea de scrutin. De ce trebuie să ținem cont într-o posibilă ipoteză privind învingătorul? De faptul că acum votul va fi eliberat de povara votului pentru partid. Nici Adrian Năstase, nici Traian Băsescu nu vor mai putea invoca formațiunile pe care le reprezintă. Desigur, votul de partid, cel care a funcționat la parlamentare, își va spune cuvîntul. Nu însă hotărîtor. O dovedește diferența dintre candidat și formațiunea reprezentată. Adrian Năstase are peste PSD+ PUR. Ceea ce înseamnă că au fost alegători care au pus ștampila la parlamentare pe alte partide, iar la prezidențiale au pus ștampila pe Adrian Năstase. Traian Băsescu are sub procentajele Alianței D.A. Ceea ce înseamnă că au fost cetățeni care, deși au votat cu D.A., au preferat la prezidențiale un alt candidat. Pentru turul al doilea, lucrurile sunt limpezi. Electoratul lui Adrian Năstase va rămîne consecvent. În raport cu electoratul Alianței, Traian Băsescu are două posibilități. Una ar fi ca alegătorii care nu l-au votat să opteze pentru el, identificîndu-l drept candidat al formațiunii îndrăgite. O altă posibilitate e ca acest electorat să nu meargă la vot. Dintre cei doi candidați, admițînd că alegătorii celorlalți candidați nu vor merge la vot, Adrian Năstase e avantajat. El n-are nevoie să-și cucerească o parte din electoratul partidului. O asemenea situație e doar teoretică. În practică, și electoratele celorlalți candidați merg la vot. Adrian Năstase a luat la prezidențiale și din electoratul altor candidați. Pentru candidatul Uniunii Naționale PSD +PUR, împortant e de văzut ce fel de electorat a fost pentru el și, mai ales, de ce a votat într-un fel la parlamentare și într-alt fel la prezidențiale. Asta deoarece una e ca respectivii să fi votat pe Adrian Năstase, deoarece formațiunea lor n-a avut un candidat care să-i inspire, și alta e ca respectivii să fi votat convinși de personalitatea liderului PSD. Traian Băsescu, la rîndu-i, trebuie să vadă de ce nu l-a votat o parte din electoratul Alianței. Au fost acești cetățeni fascinați de un alt candidat, inclusiv de către Adrian Năstase? Sau, dimpotrivă, ei nu s-au regăsit în personalitatea lui Traian Băsescu? E vital de știut acest lucru. Aceasta deoarece, în zilele următoare, candidatul Alianței trebuie să obțină voturile celorlalți candidați. Evident, prin includerea în campanie a unor elemente noi, menite a atrage și alt electorat decît cel care l-a sprijinit în turul 1. Bătălia pentru turul 2 va depinde, așadar, nu numai de mobilizarea partidelor pentru unul dintre cei doi candidați, dar și de campania personală a fiecăruia. Cu atît mai mult se impune asta cu cît nu-i exclus ca prezența la vot să fie mai mare decît la parlamentare. Cei veniți în plus n-au opțiuni de partid. Un nou argument pentru a semnala că și bătălia pentru turul al doilea va fi extrem de interesantă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?