Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Două tinere în comă şi doi bărbaţi răniţi într-un accident pe E85


Două tinere se zbat între viață și moarte, iar doi bărbați au ajuns pe patul spitalului după ce o Dacie Nova și un Volkswagen s-au izbit frontal la intrarea în localitatea Urechești. Dacă primul autoturism a fost făcut armonică, nici din cel de-al doilea nu a mai rămas mare lucru, acesta arzînd în totalitate. Pentru salvarea răniților au intervenit trei ambulanțe ale SAJ Vrancea, un echipaj SAJ din Piatra Neamț, care trecea întîmplător și două echipe de intervenție ale pompierilor. Polițiștii au stabilit că vinovat este Åžoferul Cristinel Gabriel Stan, din Bacău, care avea doar trei luni de cînd își luase permisul de conducere. Åžase persoane și-au văzut moartea cu ochii, ieri după-amiază, după ce un Wolkswagen-ul condus de Cristinel Gabriel Stan din Bacău s-a izbit cu putere de o Dacie Nova – taxi din Galați, la volanul căreia se afla Jenică Frunză. Patru din cei șase pasageri aflați în autoturisme au ajuns pe patul spitalului, alții doi scăpînd ca prin minune fără nici o rană. Potrivit medicilor Cati Tănase (31 ani) din Bacău și Nicoleta Otilia Ioniță (32 ani), din Galați, aflate alături de șoferi, au ajuns la spital în comă, cu șanse foarte mici de supraviețuire. Ceilalți pasageri, Tiberiu Raul Botez (25 ani), din Bacău și Jenică Frunză (28 ani), din Galați sînt internați cu fracturi la nivelul picioarelor. Medicii de la Salvare au fost nevoiți să intervină cu trei ambulanțe și să cheme în ajutor echipe de descarcerare dar și o autospecială a pompierilor pentru stingerea Volskwagenului aflat în flăcări. Medicii de la SAJ au fost ajutați și de un medic de la Ambulanță din Piatra Neamț, care venea de la București și a oprit pentru a da o mînă de ajutor. Martorii susțin că Volskwagenul a zburat practic în urma imapactului cu taxiul. „Volkswagenul se îndrepta spre București, cînd a intrat pe contrasens și a acroșat Dacia. Cînd am ajuns la fața locului, mașina era răsturnată, două persoane erau pe jos, pline de sînge pe față, iar doi bărbați erau în stare de conștiență și strigau după ajutor. A fost groaznic, una dintre victime nu mai avea un ochi… erau pline de sînge pe față. După cîteva minute, din mașină a început să iasă fum, iar apoi aceasta a luat foc. Bine că nu au fost prins cineva în interiorul mașinii. Accidentul s-a produs la cîțiva metri de patrula de poliție”, ne-a declarat Constantin Cîrgea, martor al accidentului. Lipsa experienței la volan și-a spus cuvîntul Din primele cercetări ale polițiștilor rutieri vrînceni s-a stabilit că vinovat de producerea accidentului se face șoferul autoturismului marca Volkswagen Passat, care a pătruns pe contrasens, acroșînd autoturismul Dacia care se deplasa regulamentar pe direcția București-Focșani. De menționat că șoferul vinovat, Cristinel Gabriel Stan, avea permisul de conducere de numai 3 luni. „Din primele cercetări s-a constatat că vinovat de producerea accidentului rutier se face șoferul autoturismului marca Volkswagen, care a intrat pe contrasens. Acesta a venit cu viteză din spate și pentru a evita coliziunea cu un autoturism marca BMW, care se afla în fața acestuia, a tras stînga de volan. Astfel, a intrat frontal în autoturismul marca Dacia care se deplasa regulamentar. În urma impactului, Passatul a fost propiectat pe cîmpul de pe marginea șoselei, iar Dacia a intrat într-un șanț”, ne-au declarat polițiștii rutieri vrînceni. Pe toată durata intervenției medicilor, pompierilor și polițiștilor, circulația pe E-85 a fost întreruptă, formîndu-se o coloană de aproximativ zece kilometri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?