Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630
Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630

Promovabilitate de 81,33% la bacalaureat


Procentul de promovabilitate la cea de-a doua sesiune a bacalaureatului este, în județul nostru, de 81,33 %. Dintre cei 559 de candidați care s-au înscris la cea de-a doua sesiune a bacalaureatului, s-au prezentat numai 493. Dintre aceștia, 401 au promovat examenul. Laurențiu Perișan de la Liceul Teoretic Odobești și Alina Grigoraș de la Grupul Åžcolar Industrial din Mărășeșeti au obținut cele mai bune rezultate la cele două centre de examinare. Cele mai multe note au fost de 6 și 7. Rezolvarea contestațiilor depuse ieri, între orele 16.00 și 19.00, are loc în 7 și 8 septembrie, iar afișarea rezultatelor finale va avea loc în 9 septembrie. Rezultate bune au obținut și de această dată tot liceele cu renume, dar și Grupul Åžcolar din Dumitrești. La Colegiul Național Unirea cei doi candidați au trecut cu bine de examen, ca și cei patru elevi de la Colegiul Național Cuza. Singurul candidat de la Liceul Pedagogic a luat bacul, ca și cei 17 elevi de la Grupul Åžcolar Dumitrești și cel de la Centrul Åžcolar „Elena Doamna”. Cel mai slab procentaj a fost obținut de Grupul Åžcolar Adjud, unde din 32 de elevi, doar 20 au promovat examenul. Reprezentanții ISJ spun că examenul s-a desfășurat în condiții normale, fără să se înregistreze incidente. „Sesiunea a doua a examenului de bacalaureat s-a desfășurat conform metodologiei, în condiții de normalitate, fără evenimente nedorite. Subiectele propuse candidaților au avut un grad de dificultate mediu, în aceeași notă de exigență ca și la cele din prima sesiune”, ne-a declarat inspectorul general Enache Mîndrescu. Acesta a adăugat că rezultatele obținute de absolvenții din acestă sesiune sînt mai slabe decît la sesiunea din iunie-iulie. „Era de așteptat ca sistuația finală să fie sub rezultatele din vară, ținînd seama că majoritatea candidaților proveneau din cei respinși în prima sesiune și din promoțiile anterioare. Sita a fost mai deasă la disciplinele matematică și limba română, unde evaluatorii au aplicat cu răspundere baremele pentru fiecare subpunct. Procentul de 81,33% este unul bun și realist, facem precizarea că există un număr de 92 de elevi care au ratat promovarea doar pentru una sau două discipline”, a mai spus Enache Mîndrescu. Cele mai multe note au fost de 6 și 7 Din datele prezentate de ISJ, 234 de candidați au obținut note între 6- 6,99, 127 de candidați au luat între 7- 7,99 și numai 40 de candidați au obținut note între 8- 8,99. Nu au fost înregistrate note de 9 sau 10. La centrul de examen de la Liceul Nr. 2, cea mai mare medie de la bacalaureat, respectiv 8,87, a fost adjudecată de elevul Laurențiu Perișan de la Liceul Teoretic Odobești. Cît privește cel mai bun rezultat de la centrul de examen de la Liceul Nr. 5, media cea mai mare este 8,15 și a fost obținută de eleva Alina Grigoraș de la Grupul Åžcolar Industrial din Mărășeșeti. „Eu am dat doar la matematică și am luat nota 6,25, iar celelalte probe le-am avut recunoscute. Voi strînge bani să dau mai departe, dar asta anul viitor”, ne-a declarat Mihaela Mîlîia de la Liceul Nr.2. Dacă unii s-au mulțumit că au trecut cu bine de probele la care erau restanțieri, alții nu se mulțumesc de rezultatul obținut și au de gînd să depună contestații. „Sînt admisă, am luat 8,65, media finală. Voi face contestație la engleză scris unde am luat 6,40 și la geografie, nu mi se par tocmai notele la care m-am așteptat”, ne-a declarat Alina Popescu de la Colegiul Național Cuza.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?