Cinci copii cu vîrste între două luni și șapte ani s-au mutat ieri într-un container, împreună cu mama lor. Ei au fost evacuați din casa de lîngă stadionul de la Golești, în care primiseră repartizare de la Primărie și în care au locuit timp de un an. Tatăl sărăcuților a găsit în urmă cu patru luni o altă femeie și i-a părăsit, iar mama lor, Georgeta Lăutaru, de 26 de ani, a rămas singura care să le poarte de grijă. „De șapte ani am depus dosar la Primărie la Focșani, ca să mi se repartizeze și mie o locuință din fondul locativ de stat, dar în loc să înaintez pe listă, ajung tot mai la capătul ei. De la locul 70, unde eram acum vreo doi ani, am ajuns la locul 104. Acum am rămas cu toți copiii în drum, pentru că azi dimineață a venit executorul judecătoresc și ne-a dat afară din casă. Pur și simplu nu avem unde să ne ducem”, a spus, disperată, Georgeta. Cu un copil la sîn și alți patru agățați de fuste, Georgeta Lăutaru a luat ieri, dis de dimineață, drumul Primăriei Focșani, în speranța că cineva de acolo o va ajuta să găsească o rezolvare pentru situația în care se află. După ce că în urmă cu patru luni bărbatul a părăsit-o, lăsînd-o cu cinci copii mici în brațe, ieri a fost dată și afară din casa de lîngă stadionul de la Golești. Așa dărăpănată cum este, fără geamuri și cu pereții afumați de un fost incendiu, respectiva șandrama oferea totuși un adăpost celor șase suflete. Georgeta a amenjat-o așa cum s-a priceput mai bine. În cele două odăi a instalat două paturi, a pus dușumele pe jos și a încercat să se gospodărească atît cît s-a putut. Åžtia că sînt oameni pe lumea asta care nu au nici măcar atît și a crezut că va fi lăsată totuși să stea acolo pînă cînd i se va repartiza o altă locuință. Spune că veniturile sale sînt destul de bune, adică alocațiile plus leafa sa de muncitoare la Salubritate, și s-ar fi putut menține pe linia de plutire dacă nu s-ar fi întîmplat nenorocirea cu evacuare. „Din cîte am înțeles, casa a fost preluată de Clubul Sportiv Juventus și noi trebuie să plecăm. Dar chiar nu avem unde să ne ducem, nu știu de ce nu ne crede nimeni. Poate pentru că sîntem țigani nu ne ia nimeni în seamă, dar sîntem și noi oameni! Azi dimineață (ieri -n.r.) a venit executorul cu oameni de la primărie, au zis să ieșim din casă. Au vrut să-mi urce copiii în mașină să ne ducă nu știu unde, la Siret într-o baracă. Am rămas acolo la Golești, în cîmp. Am băgat paturile și lucrurile într-un container dar acolo nu se poate trăi. Dacă nimeni nu ne bagă în seamă, mai bine să vină un pluton de execuție să ne împuște acolo pe cîmp… Măcar nu ne mai chinuim…”, își varsă necazul Georgeta. Ruginit și găurit, containerul în care femeia și-a îngrămădit lucrurile și copiii pare mai degrabă cameră de tortură decît adăpost. Soarele puternic de ieri a încins tabla din care este făcut în așa hal, încît înăuntru de abia ce se putea respira. Partea de sus, adică tavanul, avea cîteva găuri prin care eventuala ploaie poate pătrunde nestingherită iar în loc de podea, Georgeta și copiii ei vor călca direct pe iarbă. „Trebuie să mă ajute cineva, sîntem și noi oameni” Se pare că respectivul container aparține șantierului care face lucrări în zonă iar Georgeta se teme că în curînd va veni o zi în care va trebui să-și ia odraslele și să plece și de acolo. „Copiii sînt mici. Nu avem lumină. Nu avem apă. Unde să-i spăl? Unde să spăl hainele? Ce să mă fac? Cel mai mare, Cătălin, va trebui să se ducă la toamnă la școală, iar eu stau cu el pe stradă. Ceilalți ar trebui să fie înscriși la grădiniță, dar pot eu să-i trimit murdari acolo? Trebuie să mă ajute cineva, sîntem și noi oameni”, explica, disperată, femeia. Deznădăjduită, ea a făcut ieri nenumărate drumuri la Primărie în speranța că se va găsi cineva să-i asculte necazul. Slabă și amărîtă, de-abia ce mai face față celor ce s-au întîmplat și simte că pur și simplu nu o mai țin picioarele după atîtea drumuri făcute cu copiii agățați de ea. S-a săturat cu siguranță și de cuvintele răutăcioase aruncate de unii sau alții, și de veșnicele reproșuri cum ar fi „cine te-a pus să faci atîția copii”. Că vrem sau nu, acești copii există. Sînt cinci prichindei care, așa țigănuși cum sînt, au dreptul la viață în sigurnață. Åži atunci dacă părinții nu pot, e de datoria tuturor celorlalți să le-o ofere. Măcar din omenie, dacă din datorie nu se găsește nimeni să o facă.
